Fosse, în vârstă de 64 de ani, este un romancier şi dramaturg care s-a născut pe coasta de vest a Norvegiei. Opera sa constă în cam 40 de piese de teatru, precum și o multitudine de romane, poeme, eseuri, cărți pentru copii și traduceri.
Comitetul a lăudat stilul autorului, care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Minimalismul Fosse”.
Mircea Cărtărescu nu ia Nobelul
"Jon Fosse, un maestru al scrisului nordic, liber într-un corp extins de lucrări, de la piese de teatru, la romane și cărți pentru copii, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură", anunţă AP, pentru lucrări care „dau voce celor ce nu se pot exprima”.
Anders Olsson, un suedez care cunoaşte foarte bine Scandinavia, președintele comitetului Nobel pentru Literatură, a spus că munca lui Fosse își are rădăcinile „în limba și natura originii sale norvegiene”.
Olsson este un scriitor suedez, profesor de literatură la Universitatea din Stockholm, critic literar și membru al Academiei Suedeze. Deci, anul acesta decernarea Nobelului pentru literatură a fost o afacere scandinavă.
Citeşte şi: Mircea Cărtărescu ar câştiga Nobelul pentru Literatură. Aşa susţine un jurnalist suedez
„Am fost surprins când au sunat, dar, în același timp, nu. M-am pregătit cu precauție pentru posibilitatea ca acest lucru să se întâmple, în ultimii 10 ani”, a declarat Fosse, în vârstă de 64 de ani, pentru postul public norvegian NRK.
„A fost o mare bucurie pentru mine să primesc telefonul”, a adăugat scriitorul. Lucrările majore ale lui Fosse sunt printre altele romanele „Boathouse” (1989) și „Melancolie” I și II (1995-1996), conform BBC.
Citeşte şi: Olivia Steer îl ceartă pe Mircea Cărtărescu că nu știe să scrie. Scriitorul îi arată de ce greșește
Președintele Comisiei Nobel, Anders Olsson, a vorbit despre munca lui Fosse și despre modul în care prima sa piesă - „Someone Is Going to Come” (Nokon kjem til å komme) - (cu care s-a consacrat internațional, în anul 1998) - a reflectat caracterul distinctiv al scriitorului:
"Chiar și în această piesă timpurie, cu temele sale de anticipare înfricoșătoare și gelozie paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă.
În reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el expune anxietatea umană și ambivalența, în centrul ei."