În anii 50, Constantin Codrescu a fost căsătorit cu actrița Valeria Gagealov care a fost la un pas de moarte.
„N-a fost uşor. Erau destui împotriva noastră. Dar am avut un înger care ne-a vegheat”, a povestit actorul.
Citește și: Actrița ce a făcut din Iordache un „derbedeu”. Adrian Pintea, în patima alcoolului după despărțire
„Un înger a venit şi în altă noapte şi a atenţionat-o pe mătuşa mea, Pena, soţia fratelui mamei, sub chipul tatălui plecat spre stele al soţiei mele de atunci, Valeria. Acesta îi striga mătuşii: Salvaţi pe fiica mea! A fost otrăvită cu mătrăgună, boz şi sticlă pisată!
În iarna anului 1951 mama era convinsă că, prin căsătoria mea, a pierdut susţinerea morală şi materială într-o perioadă de restrişte a familiei noastre. Teroarea exercitată de organele de represiune au declanşat un dezechilibru grav în mintea şi sufletul mamei.
A devenit o fiinţă labilă, nesigură, care a început să caute în afara familiei soluţii salvatoare, inspirate de spirite vrăjmaşe. A intrat în legătură cu o ţigancă vrăjitoare, iar răul inconştient a căzut ca un trăsnet asupra sufletului şi trupului firav al soţiei mele, Valeria. Mintea bolnavă a mamei o socotea unica vinovată a îndepărtării mele de familie.
Citește și: Cotescu: Ultimul spectacol, mai presus de viață. Ce vină are publicul că mi-e rău. A murit în 3 zile
În dimineaţa următoare visului mătuşii, aceasta a venit disperată în camera noastră şi ne-a relatat visul. Când i-am arătat fotografia tatălui Valeriei a rămas interzisă. L-a recunoscut. Aşa am înţeles de unde dureri în zona stomacului, pierderi de cunoştinţă însoţite de leşinuri.
Analizele nu explicau vreo cauză a degradării organismului soţiei mele. După vis, medicii abia atunci au înţeles adevărata cauză a bolii care părea imposibil de diagnosticat. Tot după vis am aflat că mama, când eu lipseam de acasă îi oferea Valeriei mâncare şi lichide peste care presăra nişte prafuri ciudate.
În inconştienţa ei credea că acestea vor duce la o despărţire între mine şi soţia mea. Furia, revolta, disperarea, m-au adus în situaţia de a comite un act de mare gravitate împotriva mamei mele, pe care nu-l pot uita şi nu o să mi-l pot ierta vreodată. Intervenţia fratelui meu m-a oprit.
A doua zi, ca şi cum a ieşit de sub vrajă mama şi-a cerut iertare. Valeria a fost salvată, dar a apărut o singurătate în doi care a dus la despărţire', a povestit Constantin Codrescu
Actriţa Valeria Gagealov a murit la vârsta de 89 de ani.
Profesor, rolul în teatru și film
Constantin Codrescu s-a născut pe 5 septembrie 1931 la Huși, jud. Falciu (azi județul Vaslui). A absolvit „Institutul de Teatru” din București în 1951. Între 1968-76 a fost asistentul prof. Ion Cojar la "IATC".
Până în 1989 a avut o importantă activitate teatrală și multiple apariții la televizune, fiind și colaborator permanent al redacției Teatru la „Radio”, timp de 45 de ani. Translează de pe scenă în film un patetism cu note emfatice ce pune în vedetă personajele de plan doi pe care le interpretează. Un rol principal de referință este cel al lui Ghiță, din "La Moara cu Noroc" regizat de Victor Iliu.
A fost căsătorit cu Marga Butuc, care a devenit apoi soția lui Eugen Barbu.
Intre 1976 - 1989 a fost prof. la "Institutul de Teatru" din Târgu-Mureș, oraș al cărui cetățean de onoare este, unde a particpat la înființarea secției române, apoi director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila și al Teatrului din Sfântu Gheorghe (județul Covasna), unde de asemenea a fost un pionier al teatrului românesc.
Din 1996, profesor universitar la Facultatea de Teatru a [Universității Ecologice], iar din 2003, profesor universitar la Facultatea de Teatru a [Universității Spiru Haret], potrivit cinemagia.