PNL și-a impus punctul de vedere în negocierile privind alegerile prezidențiale din acest an. Astfel, s-a convenit ca primul tur să fie în noiembrie, iar al doilea în luna decembrie
PNL și-a impus punctul de vedere în negocierile privind alegerile prezidențiale din acest an. Astfel, s-a convenit ca primul tur să fie în noiembrie, iar al doilea în luna decembrie
Coaliţia a ajuns la consens privind alegerile prezidenţiale. Primul tur va avea loc în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie
Sunt noi reguli pentru impozitarea clădirilor nerezidențiale. Acestea vor intra în vigoare abia peste jumătate de an și se stabilesc de consiliile locale.
Angajații de la stat și privat pot obține două zile libere în plus, pe an. Însă acestea se pot da doar în anumite condiții, iar angajatorul poate fi sancționat dacă nu le acordă.
Jucătorii români au lăsat o scrisoare în vestiar, după plecarea acestora de la stadionul din Munchen. Ei au transmis un mesaj emoționant și mulțumiri organizatorilor.
Chiar dacă ai parcat regulamentar există posibilitatea ca atunci când te întorci la autivehicul să nu-l mai găsești în locul unde-l lăsaseși. Nu a fuat nimeni mașina. Legea s-a schimbat.
Peste 177.000 de români au obținut online cazierul judiciar, anul acesta. Aceste documente au fost eliberate prin HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.
Numele perfect pentru copil nu este o treabă ușoară. POate că listele cu cele mai frumoase nume de pe planetă sau cele mai moderne sau cele mai serioase nu sunt de ajuns. Sfaturile celor din jur nu par să fie pe aceeași lungime de undă. Iată ce să faci.