Președintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, vineri, afirmaţia lui Florin Cîţu potrivit căreia ar fi convins o României să fie prim-ministru. “Candidatul oficial la funcţia de prim-ministru al PNL în campania electorală am fost eu”, a transmis Orban.
Camera Deputaților i-a aprobat deputatului Grosaru o plimbare în Panama, de 25.000 de lei, deși inițial conducerea instituției a avut rezerve față de această deplasare.
Procurorii au cerut joi o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, judecat la Paris pentru cheltuieli excesive în campania pentru alegerile prezidenţiale pierdute din 2012.
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, că există un plan de închidere treptată a minelor până în anul 2030.
CNCAV a anunţat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate puţin peste 29.000 de persoane. Au fost raportate 18 reacţii adverse, alte 145 fiind în curs de investigare.