Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al secolului XXI, cu ocazia galei Globe Soccer Awards desfăşurată la Dubai, informează EFE.
Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al secolului XXI, cu ocazia galei Globe Soccer Awards desfăşurată la Dubai, informează EFE.
Lungmetrajul „Wonder Woman 1984” a debutat în box office-ul nord-american cu încasări de peste 16 milioane de dolari, iar Warner Bros. a anunţat că al treilea film din franciză, tot cu Gal Gadot în rol principal şi cu Patty Jenkins scenarist şi regizor, este în lucru.
Tenismanul elveţian Roger Federer, fostul număr unu mondial, a declarat forfait pentru Australian Open, competiţie pe care o va rata pentru prima oară în cariera sa, în condiţiile în care este nevoit să-şi continue recuperarea după două operaţii la genunchi.
În anul 2019, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, 13% din totalul cheltuielilor de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice. Pe primul loc în UE sunt gospodăriile din România care au alocat 26%, potrivit datelor Eurostat.
Zeci de persoane care participau la o petrecere privată într-un local din oraşul Voluntari au fost amendate de poliţişti pentru încălcarea regulilor privind combaterea pandemiei de coronavirus.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, mai multe avertizări Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare pentru zonele montane din zece judeţe situate în centrul, sudul şi sud-vestul ţării.
Japonia a anunţat că interzice intrarea în ţară a cetăţenilor străini nerezidenţi, din 28 decembrie, din cauza noii tulpini de coronavirus care este foarte contagioasă, transmite Reuters.
Pandemia de COVID nu va fi ultima şi încercările de a ameliora sănătatea umană vor fi "sortite eşecului" dacă nu vor fi luate măsuri în legătură cu schimbările climatice şi bunăstarea animalelor, arată OMS.