joi 05 noiembrie
EUR 5.3398 USD 4.7556
Abonează-te
Newsweek România

Pot plantele carnivore să mănânce oameni? Ce animale trebuie să fie atente la acești prădători ciudați?

Data publicării: 13.10.2026 • 18:45
Plantă carnivoră - Foto: Profimedia (cu rol ilustrativ)
Plantă carnivoră - Foto: Profimedia (cu rol ilustrativ)
Plante carnivore
Plante carnivore

Dacă plantele carnivore pot să mănânce oameni e o ipoteza ce ni se pare imposibilă, cu excepția celor din filmele science-fiction. Totuși, există animale, inclusiv mamifere, care pot intra în „meniul” acestor prădători ai lumii vegetale.

Dacă ați văzut „Jumanji”, din 1986, cu Robin Williams în rolul principal, poate vă amintiți de o plantă carnivoră uriașă, cu spini galbeni și vițe lungi care încearcă să-l înfulece pe personajul interpretat de regretatul actor.

Un lucru asemănător se petrece și în comedia muzicală din același an, „Micul magazin al ororilor” unde o altă plantă carnivoră, botezată Audrey II, chiar se hrănește cu oameni, deși suratele sale consumă insecte.

Dar chiar e posibil ca aceste plante-prădător să fie un pericol pentru noi și să ne trezim digerați de vreo ciudată reprezentantă a regnului, teoretic, vegetal?

Plantele carnivore nu mănâncă oameni

Din fericire, plantele care mănâncă oameni sunt fictive, spune Kenny Coogan, proprietarul pepinierei Carnivorous Plants, o cunoscută pepinieră din regiunea Piedmont Triad, în Carolina de Nord, SUA.

Pe de altă parte, plantele care prind și digeră insecte și, uneori, rozătoare mici, sunt cât se poate de reale și există într-o varietate impresionantă. 

Plantele carnivore sunt plante cu flori, prădătoare, care atrag, capturează și absorb animale pentru a obține substanțe nutritive. 

Citește și: Ce flori trebuie tăiate înainte de iarnă pentru o grădină plină de culoare. Ce greșeli trebuie să eviți?

Ele sunt atât autotrofe, adică își produc singure hrana folosind energia luminii sau energia chimică , cât și heterotrofe.

Asta înseamnă că trebuie să consume și prăzi animale pentru a supraviețui.

„Plantele carnivore fac fotosinteză. Pot folosi energia solară pentru a transforma dioxidul de carbon și apa în zahăr.

În plus, obțin minerale și substanțe nutritive din insectele sau organismele pe care le mănâncă”, a spus Coogan pentru Popular Science.

Plante carnivore
Planta carnivoră Nepghetes - sau „cupă de maimuță” - se hrănește cu insecte - Foto: Profimedia (rol ilustrativ)

Plantele carnivore există pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, și cresc în locuri însorite, cu sol extrem de sărac, acid și lipsit de nutrienți. 

„Hrănirea carnivoră este, în principal, o adaptare care le permite plantelor să obțină substanțe nutritive din medii sărace în nutrienți”, spune  Coogan. 

Plantele carnivore se hrănesc cu insecte pentru a obține azotul, fosforul și alți nutrienți organici necesari supraviețuirii, pe care nu îi pot absorbi din sol.

Există peste 800 de specii de plante carnivore, pe glob

Asta nu înseamnă că toate plantele care cresc în zone umede cu sol sărac sunt carnivore. 

„Într-un ecosistem există doar un anumit număr de nișe ecologice care pot fi ocupate.

Unele plante au evoluat într-o direcție”, devenind carnivore, „iar altele au urmat o altă cale”.

Citește și: De ce stropesc polonezii cu cenușă de lemn în grădini? Toamna este momentul când fac asta

La nivel mondial, se estimează că există între 800 și 860 de specii de plante carnivore, iar altele noi sunt descoperite în mod constant. 

De fapt, în cei peste 140 de milioane de ani de când există plantele cu flori, cele carnivore au evoluat independent de cel puțin 12 ori.

Tendința carnivoră nu provine de la un singur strămoș vegetal care se hrănea cu carne.

În schimb, structurile specializate ale frunzelor plantelor carnivore - inclusiv capcanele lipicioase, capcanele care se închid brusc și capcanele în formă de groapă - au evoluat și s-au diversificat mai recent, în mare parte în urmă cu 8 - 72 de milioane de ani.

Plantele carnivore reprezintă un exemplu clasic de evoluție convergentă.

Aceasta înseamnă că linii evolutive fără legătură între ele au dezvoltat independent trăsături asemănătoare pentru a se adapta la medii însorite, saturate cu apă și sărace în nutrienți.

De exemplu, „există multe tipuri diferite de plante cu capcane în formă de ulcior”, spune Coogan.

Aceste plante au frunze scobite, asemănătoare unor ulcioare, care funcționează ca niște capcane în care prada cade și rămâne captivă. Cu toate acestea, unele dintre ele nu sunt înrudite deloc.

Prin evoluție convergentă, plante carnivore fără legătură între ele - precum plantele-capcană ale lui Venus, roua-cerului și plantele cu ulcioare - au reutilizat independent gene străvechi de apărare, transformându-le în instrumente ingenioase pentru digestie.

Plantele carnivore se pot hrăni cu insecte și mamifere mici

Plantele necarnivore folosesc de mult timp enzime numite chitinaze pentru a combate infecțiile fungice.

Ele folosesc însă aceste enzime în alt scop: descompun exoscheletele dure, bogate în chitină, ale insectelor capturate.

Astfel, ele pot absorbi nutrienți esențiali, precum azotul și fosforul, transformând enzime care aveau inițial un rol pasiv de protecție în arme active.

Citește și: Care este temperatura la care ar trebui să vă aduceți florile și plantele în casă? Care sunt mai sensibile?

Sunt plantele carnivore periculoase pentru organismele mai mari?

„Aș spune că nu”, afirmă Coogan. Aproape toate plantele carnivore se hrănesc exclusiv cu insecte mici, precum muște, țânțari și păianjeni.

Există însă și specii, precum plantele uriașe cu ulcioare, care cresc suficient de mult pentru a prinde și digera animale mici, cum ar fi șobolanii și chițcanii. 

Cea mai mare plantă carnivoră din lume, dacă luăm în considerare volumul capcanelor, este planta uriașă montană cu ulcioare.

Aceasta este endemică în Borneo, insulă care aparține Malaeziei și Indoneziei, și are capcane masive, în formă de urnă, care pot ajunge la aproximativ 40 de centimetri înălțime și 20 de centimetri în lățime.

Șopârlele, broaștele și păsările cad uneori victime enzimelor și acizilor digestivi ai plantei, însă majoritatea animalelor sălbatice nu sunt în pericol. Inclusiv omul.

Mai multe articole din secțiunea Știință
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră