Mai mult de jumătate dintre români (56%) ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva noului coronavirus, iar cei mai favorabili vaccinării sunt vârstnicii şi persoanele cu studii superioare.
Mai mult de jumătate dintre români (56%) ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva noului coronavirus, iar cei mai favorabili vaccinării sunt vârstnicii şi persoanele cu studii superioare.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind decontarea navetei elevilor, Ministerul Educaţiei având anul acesta în buget 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimaţi, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Sorin Cîmpeanu.
Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind participarea Armatei României cu forţe, mijloace şi echipamente, la misiunea Task Force Takuba din Sahel, sub conducerea Franţei, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021.
Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), cel al Portugaliei, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a dorit să dea un exemplu, fiind în aprilie primul stat UE care a transmis Bruxellesului PNRR-ul său.
Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA) a confirmat lansarea, joi, la ora 9:22 (1:22 GMT) a trei astronauţi către staţia spaţială a Chinei, aflată în construcţie, în cadrul unei prime misiuni, cu durata de trei luni, informează AFP.
Renate Weber a rămas fără loc de muncă. Parlamentarii au votat revocarea din funcție a Avocatului Poporului, după ce au respins raportul de activitate al instituției.
O clădire din perioada Romei Antice, comparată de specialişti cu "un Pompei în miniatură", a fost descoperită cu ocazia excavărilor organizate în locul în care se află un fost cinematograf din oraşul Verona, în nordul Italiei.
Şeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a avertizat că este "foarte probabil" că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV-2, din India, are toate caracteristicile să devină "variantă dominantă".