Nouă relaxare COVID în Olanda: masca, obligatorie doar în transportul public și în școli

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.06.2021 - 08:29
Nouă relaxare COVID în Olanda: masca, obligatorie doar în transportul public și în școli. / Foto: tribpub.com

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat o nouă relaxare a restricţiilor împotriva COVID-19 în Ţările de Jos, unde portul măştii va rămâne obligatoriu doar în transportul public şi în colegii şi licee, notează AFP.

SHARE

Noua rundă de relaxare COVID va intra în vigoare pe 26 iunie, a declarat Mark Rutte într-o conferinţă de presă.

De la această dată, portul măştii nu va mai fi obligatoriu oriunde se poate respecta distanţarea socială. Guvernul consideră că nu este cazul în transportul public şi în colegii şi licee.

Citește și: Italia impune din nou carantină la intrarea în țară: 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie

Teste COVID pentru acces în discoteci și cluburi, meciuri proiectate la terase

Discotecile şi cluburile de noapte îşi vor putea redeschide uşile pentru clienţii testaţi negativ în prealabil.

Cafenelele şi restaurantele vor avea permisiunea, începând cu 26 iunie, să difuzeze meciurile campionatului european de fotbal pe ecrane mari, în interior şi în aer liber, cu condiţia ca între clienţi să se păstreze o distanţă de 1,5 metri.

"Ţările de Jos fac un mare pas" spre viaţa fără restricţii, a declarat premierul Rutte.

Citește și: Viitorul autoturismelor, între baterii și pile de combustie cu hidrogen

Guvernul va evalua "la jumătatea lunii august" posibilitatea abandonării gesturilor de barieră, cum ar fi distanţarea socială.

De la 5 iunie, restaurantele au putut să primească din nou clienţi în interior.

Anterior, guvernul olandez a pus capăt de lockdown-ului şi a permis restaurantelor şi cafenelelor să primească clienţi pe terasă.

De la începutul crizei sanitare, Olanda, cu o populaţie de aproximativ 17 milioane de locuitori, a înregistrat mai mult de un milion şi jumătate de cazuri de COVID-19 şi moartea a peste 17.700 de persoane din cauza acestei boli. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te