Preşedintele SUA a afirmat despre mai multe membre ale Congresului de la Washington că ar trebui să se întoarcă în ţările de unde provin, cu toate că trei din cele patru reprezentante democrate vizate de Trump s-au născut în Statele Unite.
Preşedintele SUA a afirmat despre mai multe membre ale Congresului de la Washington că ar trebui să se întoarcă în ţările de unde provin, cu toate că trei din cele patru reprezentante democrate vizate de Trump s-au născut în Statele Unite.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în cazul în care nu va fi decis un candidat comun pentru prezidenţiale al PSD-ALDE, atunci partidul pe care îl conduce va căuta o altă formulă de alianţă, posibil cu Pro România.
Din păcate pentru noi, Viorica Dăncilă a devenit mult mai periculoasă după eliberarea de Dragnea.
Viorica Dăncilă a anunțat marți adoptarea prin ordonanță de urgență a noului Cod administrativ, controversat pentru că îi pune la adăpost pe primarii și președinții de Consiliu Județean care comit ilegalități.
Pe 1 iulie se fac 15 ani de când m-am mutat în București. Era finalul mandatului de primar al lui Traian Băsescu, care, blocat de un consiliu general dominat de PSD, nu a reușit mare lucru în Capitală.
Jurnaliștii nu lucrează cu știri „pozitive” sau „negative”, e treaba celor de la PR și a consilierilor politicienilor (în acest caz) să le catalogheze așa. Pentru noi nu există decât știri.
Întrebat de jurnalişti dacă Ministerul român al Afacerilor Externe recunoaşte guvernul Maia Sandu, Teodor Meleșcanu a dat un răspuns diplomatic.
Simulacrul de schimbare care are loc zilele astea la PSD e doar atât, o altă minciună.