Liderii europeni discută și despre acordul de securitate cu SUA, Marea Britanie și Australia și relațiile cu China.
Liderii europeni discută și despre acordul de securitate cu SUA, Marea Britanie și Australia și relațiile cu China.
Moțiunea PSD are nevoie de 234 de voturi pentru a demite guvernul condus de Florin Cîțu.
Ministrul de Interne spune că forțele de ordine au fost provocate de protestatari, însă nu au existat violențe.
Melbourne, capitala statului australian Victoria de pe coasta estică a Australiei, a petrecut în total 246 de zile în lockdown în pandemia de COVID-19.
Primul mare test al noului premier Kishida este organizarea alegerilor generale, la finele acestei luni, în contextul în care coaliţia la guvernare condusă de PLD controlează ambele camere.
Potrivit reprezentanților institutului „Marius Nasta”, erau internați 104 pacienți în condițiile în care spitalul are 81 de paturi.
Nu doar politicienii sunt bănuiți de evaziune fiscală, ci și cântăreața Shakira sau fostul top-model Claudia Schiffer. Investigația se bazează pe circa 11,9 milioane de documente.
Actual președinte al Camerei Deputaților spune că actuala conducere a PNL nu are nicio legătură cu partidul.