
Fondurile prin PNDR pentru fermieri, inexistente? Ce se întâmplă cu dosarele depuse?
A fost publicată lista dosarelor eligibile în etapa cu numărul 3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru submăsura 6.1.
A fost publicată lista dosarelor eligibile în etapa cu numărul 3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru submăsura 6.1.
O companie din România e lider în Est pe piața expedițiilor. Dirijează 1.500 de camioane.
Zelenski îi mulţumeşte joi, pe X, lui Klaus Iohannis şi este ”recunoscător” României ”pentru luarea deciziei de a furniza un sistem de apărare aeriană (de tip) PATRIOT Ucrainei”.
Scriitorul și medicul psihiatru Ion Vianu a murit joi, la vârsta de 90 de ani, în Morges, Elveția.
România trebuie să gândească un sistem pentru recuperarea și reciclarea hainelor uzate. Deocamdată nu există pubele separate pentru textile.
Un tren internaţional s-a blocat în câmp, aproape de București. Oamenii stau de o oră în pustietate.
Sebastian Burduja a declarat că proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa - Lăpuşteşti reprezintă o etapă esenţială în consolidarea infrastructurii energetice a României.
Românii care trăiesc în aceste clădiri vor fi scutiți de taxe și impozite. Iată de când se aplică legea.