Marele Premiu al Rusiei la Formula 1, organizat din anul 2014 la Soci, staţiune situată pe malul Mării Negre, se va muta începând din 2023 la Sankt-Petersburg, a anunţat, sâmbătă, promotorul Campionatului Mondial, citat de AFP.
Marele Premiu al Rusiei la Formula 1, organizat din anul 2014 la Soci, staţiune situată pe malul Mării Negre, se va muta începând din 2023 la Sankt-Petersburg, a anunţat, sâmbătă, promotorul Campionatului Mondial, citat de AFP.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 62 de cazuri noi de COVID-19 şi 6 decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Alte 260 de decese din lunile anterioare au fost raportate. La ATI sunt 97 de pacienţi.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a prins-o pe șefa Administrației Domeniului Public (ADP) din acest sector că-și extindea vila folosind resursele instituției. Directoarea și-a dat demisia. Armand, însă, a anunțat că a făcut deja plângere penală pe numele ex-directoarei.
Tribunalul Bucureşti a dispus plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a celor doi angajaţi de la Institutul 'Victor Babeş' acuzaţi de ucidere din culpă în legătură cu tragedia din aprilie, când au murit trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă ATI.
Rusia a acuzat Marea Britanie şi Statele Unite vineri de încercare de a incita la conflict în Marea Neagră şi a declarat că îşi va apăra graniţele folosind toate mijloacele posibile, inclusiv forţa militară, notează Reuters.
Rona Hartner (49 ani) a decis să divorțeze de soțul francez Herve Camilleri (47 ani) după trei ani de relație și la un an și jumătate de la nuntă.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţă că, în 20 iunie, au fost confirmate 44 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului, fiind înregistrat şi un deces.
Pacienţii decedaţi erau internaţi în spitale din judeţele din Alba, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Vâlcea şi Bucureşti.