Ciprian Ciucu avertizează: Risc de probleme cu furnizarea căldurii în București, în această iarnă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, atrage atenția asupra riscurilor majore din sistemul de termoficare al Capitalei, în sezonul rece. Acesta a explicat vulnerabilitățile din rețea și ce se va întâmpla cu facturile populației, în perioada cu temperaturi scăzute.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a avertizat, la Digi24, că bucureștenii s-ar putea confrunta cu probleme în furnizarea apei calde și a căldurii în această iarnă, din cauza rețelei de termoficare învechite și a eventualelor dificultăți ale ELCEN de a livra agentul termic la temperatura necesară.
Edilul a precizat că nu a luat în calcul, deocamdată, modificarea prețului gigacaloriei, dar a atras atenția că subvențiile pentru termoficare și transport consumă două treimi din bugetul municipalității.
Ciprian Ciucu a explicat că lucrările de modernizare a rețelei de termoficare continuă și că acestea provoacă întreruperi temporare ale furnizării apei calde.
Ciprian Ciucu avertizează: Risc de probleme cu furnizarea căldurii în București, în această iarnă
Potrivit edilului, problemele sunt mai accentuate în sectoarele 3 și 4, unde autorizațiile necesare intervențiilor au fost acordate cu întârziere de primăriile de sector.
„În acest moment, m-am uitat mai devreme, de dimineață, pe aplicație și undeva la 94% era funcțională. Acolo unde nu este funcțional este pentru că sunt lucrări”, a declarat primarul, conform Digi24.ro.
Citeşte şi: Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Primarul Capitalei: „Vreau să-mi duc mandatul la capăt”
El a precizat că anul acesta vor fi reabilitați aproximativ 100 de kilometri de rețea primară, în condițiile în care sistemul este foarte vechi, iar o parte importantă a infrastructurii nu a beneficiat de intervenții timp de peste trei decenii.
În prezent, aproximativ o treime din rețea este reabilitată. Ciucu a subliniat că modernizarea trebuie să fie un proces continuu și că problemele sistemului nu pot fi eliminate într-un interval scurt.
„Lucrări vor tot fi. Și cine spune că o să rezolve peste un an sau peste doi sau peste trei ani problema minte pur și simplu”, a afirmat edilul.