
Camera Deputaților a adoptat moțiunea depusă de PSD împotriva lui Florin Cîțu
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, moţiunea simplă depusă de Partidul Social Democrat (PSD) împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, moţiunea simplă depusă de Partidul Social Democrat (PSD) împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a afirmat miercuri că împărtăşirea comună (în timpul Liturghiei) a credincioşilor este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe.
Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei COVID-19, banii fiind destinați achizițiilor de echipamente și aparatură medicală pentru sistemului sanitar local, potrivit datelor centralizate de la bănci.
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Ungaria a ajuns miercuri dimineaţă la 3.341 (cu 28 mai multe decât în ziua anterioară), dintre care 430 de cazuri mortale, informează MTI.
Liderul grupului parlamentar PSD, senatorul Radu Preda, a anunţat marţi, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple pe Agricultură, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros".
Cehii au ieşit, luni, să sărbătorească cu bere relaxarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei. Decizia de redeschidere a localurilor a fost, de altfel, una dintre cele mai aşteptate în planul măsurilor de relaxare adoptat de guvern.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă locul al treilea într-un clasament al punctelor WTA acumulate în ultimii zece ani în circuitul profesionist, potrivit site-ului WTA.
Un nou angajat al Metrorex a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, iar colegii acestuia, cu care a intrat în contact, se află în izolare la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică, a anunţat compania, într-un comunicat transmis marți. În total, trei angajați sunt infectați.