PSD a depus moţiune împotriva ministrului Agriculturii

Liderul grupului parlamentar PSD, senatorul Radu Preda, a anunţat marţi, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple pe Agricultură, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros".
Predecesor al acestuia, social-democratul Petre Daea a denunțat lipsa de acțiune a autorităților în contextul secetei care afectează culturile.
Potrivit lui, “acest domeniu vital economiei și existenței noastre se află într-o situație extrem de delicată”.
“Alături de medicamente și medici, fermierii și hrana asigură scutul apărării noastre împotriva dușmanilor nevăzuți”, a declarat Petre Daea.
“Timpul pierdut în agricultură nu se poate recupera. Ceea ce nu faci astăzi, este de prisos mâine”, a adăugat fostul ministru, care acuză că, în actuala guvernare, aproape toate programele agricole au fost fie blocate, fie întrerupte.
“De ce moţiune? De la instalarea Guvernului Orban nu am putut găsi niciun canal de comunicare, nici telefon, nici întâlnire, abandonând dialogul, partidul a fost nevoie să apeleze la instrumentele democratice, constituţionale pe care le foloseşte în camera superioară a Parlamentului (…) Suntem îngrijoraţi de situaţia în care se află agricultura mai ales în perspectiva celor declarate de cele trei organizaţii mondiale de specialitate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Comerţului şi structura de specuializate din cadru ONU – FAO, care spuneau, cu câtva timp în urmă, atenţionând că după pandemie e posibil să ne confruntăm cu o lipsă a hranei”, a spus Petre Daea.
Preşedintele interimar al Senatului, senatorul Robert Cazanciuc, a propus ca moţiunea să fie dezbătută luni, începând cu ora 16,00.