Pentru obținerea permisului de conducere categoria B, candidații trebuie să ia examenul la sală și, apoi, să treacă testul de traseu.
Testarea teoretică DRPCIV pentru obținerea permisului auto categoria B este formată din 26 de întrebări, cu câte 3 variante de răspuns fiecare.
Întrebările pot avea unul, două sau toate răspunsurile corete. Iar chestionarul trebuie finalizat în 30 de minute.
Citește și: Întrebări-capcană pentru șoferi: Care dintre cele trei vehicule trece primul prin intersecție?
Pentru a promova examenul la sală pentru categoria B și pentru a avea acces la proba practică, trebuie să răspundeți corect la cel puțin 22 de întrebări.
După 5 răspunsuri greșite, proba teoretică, susținută pe calculator, se oprește automat.
3 dintre întrebările banale la examenul auto la care majoritatea răspund pe ghicite
Transportarea victimelor la spital se poate realiza cu:
A. o ambulanţă special dotată în acest sens;
B. o ambulanţă însoţită de un medic;
C. vehiculul care a provocat accidentul, dacă starea victimei permite acest lucru.
Răspuns corect: A, B, C
Braţul drept, întins orizontal, al poliţistului indică „Oprire“ pentru:
A. vehiculele şi pietonii care vin din faţă;
B. vehiculele şi pietonii care vin din spate;
C. vehiculele şi pietonii care vin din faţă şi din spate.
Răspuns corect: B
Brațul sau brațele întinse orizontal semnifică „Oprire!" pentru toți participanții la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcția sau direcțiile intersectate de brațul sau brațele întinse. În situația în care polițistul are brațul drept întins orizontal, semnificația semnalului este aceea de "Oprire!" pentru cei care vin din spatele polițistului. Dacă polițistul ar avea brațul stang întins orizontal, atunci semnificația ar fi de "Oprire!" pentru vehiculele care se apropie din fața acestuia.
Citește și: TOP 7 întrebări pentru carnet, la care 7 din 10 elevi-șoferi habar nu au să răspundă și pică sala
În care dintre situaţii oprirea este interzisă?
A. în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea;
B. pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic;
C. în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse.
Răspuns corect: A, C
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
-în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse
- în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj
- în locurile unde este interzisă depăşirea.