Programele Rabla Clasic 2021 și Rabla Plus 2021 au luat startul pe 26 aprilie și, după patru luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat cea de-a treia suplimentare a bugetelor, deși, în cazul mașinilor electrificate, acesta a fost dublu față de cel din 2020.
AFM a specificat că bugetul programului Rabla Clasic va fi suplimentat cu suma de 5 milioane de lei, iar cel al programului Rabla Plus va fi beneficia de încă 20 de milioane de lei.
Citește și: Rablele salvează piața mașinilor noi în 2021
Încă 200 de milioane de lei pentru Rabla Clasic, buget mai mult decât dublu pentru Rabla Plus
Administraţia Fondului pentru Mediu a precizat, de de asemenea, că desfăşoară demersuri pentru suplimentarea bugetului total al programului Rabla Clasic cu suma de 200 de milioane de lei, sumă ce va putea fi utilizată de la începutul lunii septembrie 2021.
În ceea ce privește bugetul total al Rabla Plus, programul destinat mașinilor electrice și electrificate, acesta va fi majorat cu 200 de milioane de lei în data de 21 august 2021.
Citește și: Idei de automobile plug-in hybrid cu bonus de până la aproape 6.000 € de la stat
Utilizarea integrală, într-un timp foarte scurt, atât a bugetului de 375 de milioane de lei alocat iniţial programului Rabla Clasic, cât şi cea a bugetului de 260 de milioane de lei alocat iniţial programului Rabla Plus, demonstrează interesul neaşteptat al persoanelor fizice de achiziţionare a unui automobil ecologic, precizează AFM.
Bugetul alocat iniţial Rabla Plus pentru persoanele fizice a avut o valoare de 200 milioane de lei, dublă față de cea din 2020. Cum a fost rezervat integral în mai puţin de 2 luni bugetul Rabla Plus a fost suplimentat prima dată cu 20 milioane de lei și, apoi, la începutul lui iulie 2021, cu încă 40 milioane de lei. Prin urmare, cu cea de-a treia suplimentare, bugetul Rabla Plus 2021 ajunge la 280 milioane de lei, iar cu majorarea din 21 august 2021 va atinge 480 milioane de lei.
Prin Rabla Clasic, persoanele care casează o maşină mai veche de 8 ani beneficiază de o primă de 7.500 lei la achiziţionarea unei maşini noi. La prima de casare se poate adăuga un eco-bonus de 1.500 de lei, dacă emisiile generate de noul autovehicul sunt reduse, iar în cazul în care motorul este unul hibrid, se adaugă un eco-bonus în valoare de 3.000 de lei. Toate aceste bonificaţii se pot cumula, astfel că reducerea maximă prin Rabla Clasic poate ajunge la 12.000 de lei.
În cadrul Rabla Plus, la achiziţionarea un autoturism 100% electric, beneficiarul primeşte un eco-tichet de 45.000 de lei (aproximativ 10.000 euro), la care se poate adăuga şi prima de casare, în valoare de 7.500 lei pentru casarea maşinii mai vechi de 8 ani. Dacă beneficiarul predă spre casare un autovehicul uzat şi achiziţionează un autovehicul electric hibrid plug-in, acesta poate primi maximum 27.500 lei.