Mașinile japoneze și franțuzești, „umilite”, în premieră, de cele chinezești în Europa: cotă de piață de 14,6%
Mașinile chinezești inundă Europa. Au ajuns la o cotă de piață record, de 14,6%, în septembrie 2026, de la 9,6% cu un an în urmă, și „umilesc”, în premieră, înmatriculările de automobile noi ale mărcilor japoneze și franțuzești.
Cererea puternică pentru mașinile electrificate a contribuit la creșterea pieței auto noi din Europa în luna septembrie 2026, compensând un nou declin accentuat al vânzărilor de vehicule pe benzină și motorină, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Concret, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 10,2% față de septembrie 2025, ajungând la 1,36 milioane de vehicule în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA).
Citește și: Mașini chinezești, cu piese românești, făcute la Timișoara și Sibiu. Chery a bătut palma cu Aumovio
Mașinile japoneze și franțuzești, „umilite”, în premieră, de cele chinezești în Europa: cotă de piață de 14,6%
Principalii câștigători ai creșterii cererii de mașini electrificate în Europa sunt producătorii auto chinezi, care, ajutați ani la rând de statul chinez și netrebuind să respecte reguli stricte de mediu și lucru ca în UE, inundă „Bătrânul continent” cu modele considerabil mai ieftine decât cele produse local.
Așadar, producătorii auto chinezi au continuat să câștige teren în septembrie 2026.
Vânzările Chery și BYD au crescut de aproape 3 ori, respectiv de 2 ori, în timp ce Geely și SAIC au raportat creșteri de peste 33%, respectiv 23%.
Iar cota de piață cumulată a celor 4 producători auto chinezi în Europa a urcat la un nivel record de 14,6%, față de 9,6% cu un an în urmă.
Citește și: Piața auto din România, cea mai mare scădere procentuală din Europa în 2026. Mașinile electrice, cotă-record
În același timp, înmatriculările Volkswagen și Renault au scăzut cu procente cuprinse între 2,9% și 0,7%, în timp ce Stellantis a înregistrat o creștere de 4,5%.
Cota de piață cumulată a celor 3 mari producători auto europeni a scăzut la 43,7%, de la 48,4%, în septembrie 2025.
Citește și: FOTO O mașină chinezească, interzisă la vânzare de autoritățile unei țări. I-au sărit roțile spate pe șosea
În septembrie 2026, în Europa cota de piață cumulată a mărcilor auto din Germania a fost de 26,7%, a celor din China de 14,6%, a celor din Japonia de 11,9% iar a celor din Franța de 11,8%. Pe locul 5 în top-ul cotelor de piață în Europa în septembrie 2026 s-au aflat mărcile din SUA, cu 8,2%, cu ajutorul modelelor Ford produse pe „Bătrânul continent”, inclusiv în România.