Lucru de acasă, video și teleconferințe, evenimente și concerte online, piață & cumpărături online, etc. Din cauza pandemiei, mare parte din activități au trecut în mediul digital. Iar vânzările de mașini și serviciile asociate automobilelor nu fac excepție.
Prin urmare, având în vedere vasta experiență ”offline” & ”online” a lui Josef Reiter, precum și faptul că majoritatea producătorilor și a dealerilor, din România și de pretutindeni, caută soluții pentru a se adapta noii realități, pentru a sta departe și, în același timp, aproape de clienți, în încercarea de a revitaliza vânzările, am profitat de videoconferința cu acesta, pentru a afla cum se mișcă lucrurile pe piața autohtonă și dacă vânzările online merg și în segmentul premium, unde gradul de personalizare a modelelor atinge cote ridicate, iar clienții sunt foarte pretențioși.
Ca idee, Josef Reiter și-a început cariera în cadrul BMW Group în 1993, ca director de marketing al BMW Group Austria. Apoi, de exemplu, între 2006 și 2008, a fost director general de vânzări și marketing BMW Europe, iar între 2009 și 2014 a fost director general BMW Group în Slovacia și Cehia. Din 2014, Reiter a preluat frâiele departamentului online al bavarezilor – BMW Group Web - și, din decembrie 2019, este managing director BMW Group România.
Josef Reiter a explicat că ”mutarea vânzărilor de automobile în online diferă de la țară la țară și de la marcă la marcă. Nu orice mașină se poate vinde online, iar o importanță deosebită o are și profilul clientului, precum și tipul vânzării”.
”Dacă vorbim despre mașinile aflate pe stoc, al căror grad de individualizare este limitat, sau despre flote, vânzările pot fi făcute ușor online, sub atenta îndrumare a consultanților noștri (...) Probabil, o parte importantă a acestor tipuri de tranzacții vor rămâne în online și după pandemie”, a subliniat Reiter.
El a adăugat că ”România și țările din Centrul și Est-ul Europei sunt mai mature din punct de vedere digital decât statele din Vest. Prin urmare, ar putea depăși mai ușor această perioadă în care totul s-a mutat la distanță, în online (...) De asemenea, în Germania sau Austria, de exemplu, majoritatea clienților fac trade-in cu mașina veche când își cumpără una nouă. În România, procentul acestora este mult mai mic și, prin urmare, achiziția online a unei mașini noi se desfășoară mai ușor”. Procedura de trade-in presupune evaluarea și preluarea mașinii vechi de către dealer sub formă de avans pentru cea nouă.
Concret, Josef Reiter a precizat că, în urma lansărilor de oferte speciale pentru mașinile aflate pe stoc (vouchere de până la 6% din valoarea mașinii, cu valori cuprinse între 1.400 de euro pentru un BMW Seria 2 Active Tourer, de exemplu, și 15.000 de euro pentru un BMW Seria 7) și a serviciului de livrare fără contact pe timpul pandemiei, BMW Group România a limitat, deocamdată, scăderea vânzărilor la 6,6% în primele trei luni din 2020, față de Q1 2019.
Vânzările de modele bavareze au scăzut cu doar 4,2%, iar cele ale Mini, cu 27,5%, în Q1 2020, în contextul în care piața auto din România s-a contractat 21,92%. De bun augur, vânzările de motociclete înregistrate de BMW în România în acest început de an au crescut cu 40%.
În ceea ce privește evoluția lucrurilor pe termen scurt și mediu, directorul BMW s-a abținut să facă estimări, ecuația crizei provocate de coronavirus având prea multe variabile în momentul de față. Reiter a precizat, însă, că datele arată că interesul cumpărătorilor se menține și este amplificat de programul Rabla Plus pentru modelele electrificate. El a declarat că în această perioadă de restricții, săptămânal, configuratoarele online de mașini ale BMW Group România sunt accesate săptămânal de peste 6.000 de clienți (o scădere cu circa 30%, față de aceeași perioadă din 2019), iar 20% din din target-ul setat pe Rabla Plus 2020 a fost deja atins după Q1.
Începând de anul trecut, BMW a pornit o adevărată ofensivă electrificată. Modelele electrificate BMW 225 xe Active Tourer, BMW 330e, BMW 530e, BMW 740e și Mini Cooper SE Countryman au primit baterii noi mai mari. La sfârșitul lui 2019, a ajuns pe piață și BMW X5 xDrive 45e. Iar până acum, în 2020, au ajuns în showroom-uri și BMW X3 xDrive 30e, și BMW X1 xDrive 25e.
Chiar astăzi, a fost lansat online pe piața din România primul Mini 100% electric, Mini Cooper SE – 184 de cai putere, baterie de 32,6 kWh și autonomie de până la 270 de kilometri.
Iar în lunile ce urmează sunt așteptate pe piața autohtonă și modelele BMW 330e Touring BMW 330e xDrive și BMW X2 xDrive 25e.
Nu în cele din urmă, având în vedere lockdown-ul industriei auto din cauza COVID-19, l-am întrebat pe Josef Reiter cum se vor traduce acestea din punct de vedere al întârzierii livrărilor. Managing directorul BMW Group România a anunțat că BMW ia în calcul lucrul în schimburi în plus după reluarea activității fabricilor, pentru a recupera din timpul pierdut și a limita la maximum întârzierile.
Citește și...
Starea de urgență aduce o premieră pe piața auto: BMW și Kia extind garanția mașinilor
ANALIZĂ Prima lovitură dată de COVID-19 pieței auto europene: -55,1%. România, -32,2%