duminică 21 iunie
EUR 5.2391 USD 4.5710
Abonează-te
Newsweek România

Cu se laudă cea mai ieftină mașină plug-in hybrid de pe piață, la sub 22.000 €? E cât Dacia Sandero

Data publicării: 19.06.2026 • 11:00
BYD Dolphin G DM-i - Foto: BYD
BYD Dolphin G DM-i - Foto: BYD
BYD Dolphin G DM-i - Foto: BYD
BYD Dolphin G DM-i - Foto: BYD

Cea mai ieftină mașină plug-in hybrid de pe piață, cu un preț de bază de sub 22.000 €, vine din China, are dimensiuni similare cu Dacia Sandero, Volkswagen Polo, Toyota Yaris sau Opel Corsa, de exemplu, și, oficial, poate merge pe baterie până la 40 km.

BYD, cel mai mare producător de mașini electrificate din lume la ora actuală, ridică potul în extrem de disputatul segment B, al mașinilor subcompacte, din Europa, unde concurează modele precum Dacia Sandero, Volkswagen Polo, Toyota Yaris sau Opel Corsa, cu primul și cel mai ieftin plug-in hybrid (hybrid cu baterie ce poate fi încărcată și la priză), BYD Dolphin G DM-i, la un preț pornire promoțional de 21.990 €. TVA inclusă. 

Citește și: Premieră, în România! Mașinile chinezești au cucerit piața auto. BYD, pe locul 1 la electrice și la plug-in

Cu se laudă cea mai ieftină mașină plug-in hybrid de pe piață, la sub 22.000 €? E cât Dacia Sandero

BYD Dolphin G DM-i are 4.160 mm lungime, 1.825 mm lățime, un ampatament de 2.610 mm și un portbagaj cu un volum de 425 litri.

În comparație, Dacia Sandero are 4.102 mm lungime, 1.853 mm lățime, un ampatament de 2.604 mm și un portbagaj cu un volum de 328 litri. 

Cel mai ieftin Dolphin G DM-i, versiunea Active, se laudă cu un sistem de propulsie plug-in hybrid (PHEV) cu o putere totală de 175 de cai, bazat pe un motor pe benzină de 1.5 litri de 93 de cai și un motor electric de 163 de cai, o baterie cu o capacitate de 7,4 kWh, care se încarcă la o priză casnică de 220V în circa 3 ore, și o autonomie totală oficială de până la 1.020 km. 

Conform BYD, Dolphin G DM-i Active poate merge 100% electric până la 40 km și are un consum mediu de benzină de 2,6 l/100 km (WLTP).

Pe lângă Active, Dolphin G DM-i mai este disponibil în 3 versiuni, Boost, Comfort și Sport, cu sistem PHEV cu o putere totală de 212 cai și baterie de 18,3 kWh. În aceste cazuri, autonomia oficială electrică ajunge până la 105 km, iar cea totală, până la 1.040 km. Consumul mediu de benzină WLTP este de 1,4 l/100 km (WLTP).

BYD Dolphin G DM-i - Foto: BYD
Dolphin G DM-i e disponibil în patru versiuni de echipare: Active, Boost, Comfort, Sport.

Interiorul este orientat către confort, simplitate și conectivitate, cu dotări care susțin o experiență.

În funcție de versiune, Dolphin G DM-i include dotări precum plafon panoramic, cameră 360°, head-up display, încărcare wireless pentru smartphone, Apple CarPlay și Android Auto, precum și servicii Google integrate.

Standard, toate versiunile vin cu pilot automat adaptiv și toate sistemele de siguranță ADAS. 

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră