Atenție, șoferi! De la 1 octombrie, pietonii au prioritate chiar dacă nu există zebră, în această țară UE
Atenție, șoferi! De la 1 octombrie 2026, autoritățile spaniole au decis că, pe anumite străzi, pietonii au prioritate chiar dacă nu există zebră, trecere de pietoni marcată.
Pietonii vor avea prioritate în trafic aproape peste tot, chiar și acolo unde nu există trecere de pietoni, în Spania, de la 1 octombrie 2026
Această măsură vizează reformarea reglementărilor rutiere, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili participanți la trafic: pietonii, bicicliștii, motocicliștii și utilizatorii de trotinete electrice.
Citește și: „Coșmarul” giratoriului, și mai intens pentru unii șoferi. Se înmulțesc cele cu reguli și pentru bicicliști
Atenție, șoferi! De la 1 octombrie, pietonii au prioritate chiar dacă nu există zebră, în această țară UE
Noua reglementare vizează străzile urbane cu o configurație specifică — cele unde carosabilul și trotuarul se află la același nivel -, nu și bulevardele sau șoselele, și urmărește reducerea accidentelor în care sunt implicați pietoni, incidente care rămân frecvente în orașele din Spania.
Conform celor mai recente date furnizate de DGT (Direcția Generală de Trafic) din Spania, peste 12.500 de pietoni au fost implicați în accidente rutiere — soldate cu 320 de decese —, iar 65% dintre aceste decese au avut loc pe drumuri publice din interiorul localităților.
Citește și: 15 cazuri în care oprirea este interzisă. Puțini șoferi le respectă pe toate. Cât este amenda?
Fără semafoare, fără treceri de pietoni: pietonii au prioritate absolută
Decretul Regal 518/2026, aprobat de Consiliul de Miniștri din Spania în această vară, modifică Codul Rutier și reglementările privind circulația, și, de la 1 octombrie 2026, introduce conceptul și definiția „străzii cu suprafață unică”, precum și regulile de conduită ce trebuie respectate în astfel de zone.
În ceea ce privește aceste „zone cu suprafață unică”, în care carosabilul și trotuarul sunt integrate, decretul precizează: această zonă este special concepută și amenajată pentru a acorda prioritate circulației pietonale. Pietonii au prioritate pe întreaga suprafață a carosabilului. Semnalizarea orizontală și verticală este redusă la minimum.
Concret, acest lucru înseamnă că, pe acest tip de stradă, pietonii au întotdeauna prioritate și pot traversa oricând, fără a fi necesară o trecere de pietoni marcată.