Sindicatului polițiștilor Europol susține că fostul consilier prezidențial Iulian Fota ”a făcut circ lângă autospeciala de poliție”, în timp ce agentul rutier îi aplica o amendă pentru că „a parcat mașina pe trecerea de pietoni”, în București.
Sindicatului polițiștilor Europol susține că fostul consilier prezidențial Iulian Fota ”a făcut circ lângă autospeciala de poliție”, în timp ce agentul rutier îi aplica o amendă pentru că „a parcat mașina pe trecerea de pietoni”, în București.
O femeie de 54 de ani a fost rănită, la o trecere pentru pietoni din Ploieşti, de o ambulanţă aflată în misiune, care avea în funcţiune semnalele de avertizare acustice şi luminoase.
Soția șefului Lufthansa a omorât o tânără pe trecerea de pietoni în Sardinia. Aflată la volanul unui BMW X5 aceasta era să părăsească locul accidentului, nedându-și seama că a acroșat-o pe femeie. S-a oprit după ce i-a bătut în geam un martor.
Când a apărut prima trecere de pietoni din lume? Cine a botezat-o „zebră”? Există multe lucruri pe care le folosim în fiecare zi și la care nu ne gândim cu adevărat de unde provin și de ce sunt așa cum sunt. Trecerile de pietoni cu „zebră” sunt unul dintre acestea.
Un șofer de 76 de ani cu un Matiz a spulberat o tânără de 17 ani pe trecerea de pietoni. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La Snagov, în Ghermănești, primăria a montat experimental, la o trecere de pietoni, primul limitator de viteză inteligent din România. Nu au trecut decât 2 zile de la inaugurare, însă, și un șofer și-a făcut praf mașina. A frânat și a pierdut controlul volanului.
George Papagheorghe, „Jorge” cum este cunoscut artistul pe scenă și în showbiz, conduce un BMW X5 ultimul model, care costă peste 100.000 €, și, cel puțin când se grăbește, nu prea ține cont de regulile de circulație. A intrat cu botul pe interzis și a parcat pe trecere.
Demonstrând încă odată că bunul simț este neprețuit și nu se găsește de cumpărat, proprietarul unui SUV Lamborghini Urus de 650 de cai putere, care costă circa 300.000 € nou, și-a parcat mașina pe două treceri de pietoni din centrul Bucureștiului.