Ai luat o piatră în parbriz și s-a fisurat? Poți să „repari” cu super glue? Specialiștii explică
Umblă vorba pe Internet că, dacă ai luat o piatră în parbriz și s-a fisurat, poți stopa sau chiar „repara” fisura cu lipici de tip super glue. Dar specialiștii explică clar ce poți sau nu să faci în acest caz.
Dacă vă întrebați dacă cât de repede e bine să reparați o ciobitură sau fisură apărută pe parbriz, în urma încasării unei pietre, de exemplu, răspunsul este că reparația trebuie efectuată rapid. Chiar și fisurile fine se pot agrava rapid, dacă nu sunt tratate corespunzător. Și, de asemenea, în fisură/ciobitură poate intra repede mizerie.
O reparație mică profesională, cu aparatură și soluții speciale, poate costa circa 150-200 de lei.
Citește și: De ce lichidul de răcire al mașinii, antigelul, se face maro? Mecanicii spun să mergi la service
Ai luat a piatră în parbriz și s-a fisurat? Poți să „repari” cu super glue? Specialiștii explică
Chiar dacă ați văzut pe Internet că fisurile ori ciobiturile în parbriz pot fi stopate sau chiar „reparate” cu lipici de tip super glue incolor și transparent, specialiștii spun să nu încercați.
Chiar dacă super glue-ul aderă la sticlă, acesta nu rezistă în timp.
Gândește-te la câte vibrații experimentează vehiculul tău într-o zi obișnuită în timp ce te deplasezi prin gropi, peste șine de tramvai, etc.
Citește și: Ai mașină cu sistem Start & Stop? Mecanicii explică cum trebuie să-l utilizezi pentru a nu o strica
Sticla parbrizului este construită din mai multe straturi, un strat de sticlă, un strat de folie specială din plastic, apoi alt strat de sticlă și așa mai departe, în funcție de tipul parbrizului. Straturile din platic ajută la separarea foilor de sticlă una de cealaltă și acționează ca un amortizor, oferind parbrizului un anumit nivel de flexibilitate.
Așadar, natura fragilă a superglue-ului întărit l-ar împiedica să se fixeze durabil și s-ar deteriora, deoarece sticla se flexează în timpul conducerii normale.

Foto: Fisurile și ciobiturile parbrizului pot fi reparate eficient cu soluții și dispozitive profesionale
De asemenea, super glue-ul nu rezistă la diferențele mari de temperatură.
Iar, dacă ați „reparat” parbrizul cu super glue, service-urile specializate în repararea parbrizelor nu vă mai pot ajuta. Lipiciul nu poate fi scos în totalitate din fisură/ciobitură și, prin urmare, specialiștii nu mai pot folosi cum trebuie soluțiile speciale pe care le au.