duminică 08 februarie
EUR 5.0923 USD 4.3190
Abonează-te
Newsweek România

14 mașini electrice de familie, testate la viteză de autostradă, la 0°C. Concluzia? Răbdare la încărcare

Data publicării: 08.02.2026 • 13:00
Frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice - Foto: autojournal.fr (Imagine cu rol ilustrativ)
Frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice - Foto: autojournal.fr (Imagine cu rol ilustrativ)

Cum se știe că frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice, specialiștii TCS (echivalentul ACR din Elveția) a testat 14 automobile de familie „curentate” la viteză de autostradă, la 0°C, pe un traseu de vacanță simulat de 580 km.

Pentru a vedea cât fezabilă e o vacanță cu mașina electrică pe timp de iarnă, specialiștii Touring Club Switzerland (TCS) au testat 14 modele de familie - Audi A6 Avant e-tron Performance, Tesla Model Y Maximum Range AWD, Volkswagen ID.7 Tourer Pro, Smart #5 Premium, Polestar 4 Long Range Single Motor, BMW i5 Touring eDrive40, Hyundai Ioniq 5 84 kWh 2WD, Kia EV6 84 kWh 2WD, Porsche Macan, Skoda Elroq 85, Mercedes EQE SUV 350+, Opel Grandland Electric 97 kWh, Volvo EX90 Twin Motor, BYD Sealion 7 Excellence AWD - la 0°C, pe un traseu de autostradă simulat cu o lungime de 580 km.

Adică, de exemplu, cam cât e de la București la Timișoara sau de la București la Bansko, cea mai apreciată stațiune de schi din Bulgaria.

Testul a arătat că la un drum de iarnă lung la viteză de autostradă nu doar capacitatea bateriei contează. Consumul de energie și, în special, viteza mare de încărcare au făcut diferența.

14 mașini electrice de familie, testate la viteză de autostradă, la 0°C. Concluzia? Răbdare la încărcare

Mașinile electrice și vremea rece nu fac, în general, casă bună. Toate testele evidențiază reducerea drastică a autonomiei vehiculelor electrice în timpul iernii.

De exemplu, recent, în China, 67 de mașini au fost testate în condiții extreme, la temperaturi de până la -25 de grade Celsius, și doar 2 au atins 50% din autonomia promovată de constructor.

Citește și: VIDEO Cel mai amplu test cu mașini electrice în condiții de iarnă. Doar 2 au atins 50% din autonomie la -25°C

Testul TCS nu a urmărit, însă, atât de mult, autonomia maximă teoretică a mașinilor electrice de familie iarna, ci scopul specialiștor a fost de a simula o călătorie lungă de 580 km, cum ar fi o vacanță de iarnă, cu tot ce implică aceasta: autonomie, consum de energie și „alimentarea”. 

Protocolul implementat de TCS a reprodus astfel un traseu real de autostradă, cu schimbări de altitudine, variații de trafic și viteză, toate la o temperatură medie apropiată de 0°C, pentru a permite observarea diferențelor de comportament ale celor 14 modele testate.

Bateria mare nu e cheia succesului pentru autonomie

Prima constatare cheie a specialiștilor TCS în urma testului a fost că capacitatea bateriei nu garantează o autonomie mare.

Cel mai bun rezultat din test l-a obținut Audi A6 Avant e-tron Performance, care a parcurs 441 km cu o singură încărcare.

În schimb, BYD Sealion 7, în ciuda unei capacități mai mari a bateriei, a nu a ajuns la 300 km în aceleași condiții.

Aceste diferențe sunt explicate în mare măsură prin consumul de energie în condiții reale. În timp ce unele vehicule electrice reușesc să își mențină consumul de energie la un nivel scăzut, la altele eficiența lor scăde drastic imediat ce temperatura scade.

Citește și: VIDEO Experiență cu mașina electrică la -30°C: Viteza maximă, limitată la 20-40 km/h, până s-a încălzit

Eficiență și viteză de încărcare, combinația câștigătoare pe autostradă

În condiții de iarnă, pe autostradă, consumul de energie devine un factor crucial pentru mașinile electrice.

Tesla Model Y s-a remarcat drept cel mai eficient model din testul TCS, cu 22,2 kWh/100 km, în ciuda tracțiunii integrale. Această cifră a fost apropiată de cea a lui Audi A6 Avant e-tron, măsurată la 23,2 kWh/100 km.

Dar în cazul călătoriilor lungi încărcarea rapidă este la fel de esențială.

Iar Audi, datorită arhitecturii sale de 800V, a încarcat aproximativ 300 km de autonomie în 20 de minute, un record în această comparație. Acest lucru permite șoferilor să limiteze numărul de opriri și să reducă semnificativ timpul total de călătorie.

Atenție, însă! Deși arhitecturile de 800V au un avantaj clar la încărcare, testul TCS a arătat, de asemenea, că unele mașini, precum Volkswagen ID.7 Tourer Pro, reușesc să compenseze printr-o eficiență bună și o putere de încărcare bine utilizată, chiar și fără această tehnologie.

Frigul este cel mai mare dușman al bateriilor și, implicit, al mașinilor electrice - Foto: autojournal.fr (Imagine cu rol ilustrativ)
În cazul călătoriilor lungi, capacitatea de încărcare rapidă a mașinilor electrice este esențială. 

Contează și greutatea, și aerodinamica

SUV-urile electrice mari, grele și puternice plătesc un preț mare pentru greutatea și managementul termic complex, afirmă specialiștii TCS.

Volvo EX90 Twin Motor a consumat în test, de exemplu, 31,6 kWh/100 km, în timp ce BYD Sealion 7 a depășit 35 kWh/100 km. Rezultatul? Autonomii în condiții reale semnificativ reduse și opriri de încărcare mai frecvente sau mai lungi.

Clasamentul final realiat de TCS în urma testului arată, așadar, că autonomia sau prețul vehiculului nu sunt suficiente pentru a garanta performanțe bune în călătoriile lungi de iarnă.

Unele mașini electrice de familie bine concepute permit parcurgerea unor distanțe lungi cu un număr limitat de opriri, în timp ce altele necesită o planificare mai restrictivă.

Pentru șoferii care iau în considerare un vehicul electric ca mașină principală de familie, testul TCS punctează faptul că, în aceste condiții, pe autostradă iarna, nu specificațiile tehnice contează cel mai mult, ci echilibrul dintre eficiența reală și capacitatea de reîncărcare rapidă.

Clasamentul celor 14 mașini electrice de familie testate de TCS pe distanțe lungi iarna

Clasamentul stabilit de Touring Club of Swiss în urma acestui test cu 14 mașini electrice de familie pe distanțe lungi, în timpul iernii are la bază trei criterii pentru a determina scorul final - autonomia atinsă, autonomia recuperată cu încărcare rapidă după 20 de minute și consumul de energie:

  1. Audi A6 Avant e-tron Performance*: 72%
  2. Tesla Model Y Maximum Range AWD: 60%
  3. Volkswagen ID.7 Tourer Pro: 56%
  4. Smart #5 Premium*: 52%
  5. Polestar 4 Long Range Single Motor: 50%
  6. BMW i5 Touring eDrive40: 48%
  7. Hyundai Ioniq 5 84 kWh 2WD*: 48%
  8. Kia EV6 84 kWh 2WD*: 44%
  9. Porsche Macan*: 44%
  10. Skoda Elroq 85: 44%
  11. Mercedes EQE SUV 350+: 40%
  12. Opel Grandland Electric 97 kWh: 40%
  13. Volvo EX90 Twin Motor: 38%
  14. BYD Sealion 7 Excellence AWD: 30%
    (*) Modele cu arhitectură de 800 de volți

Testul TCS a fost efectuat pe un banc de testare, la o temperatură medie apropiată de 0°C,  pe un traseu simulat de autostradă de 580 km lungime, cu diferențe de nivel, trafic și viteză variate.

După măsurarea autonomiei, vehiculele au fost reîncărcate la o stație de încărcare rapidă de mare putere, permițând o evaluare a performanței de încărcare și a autonomiei recuperate în 20 de minute (de la un nivel de încărcare de 10%).

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră