Unul dintre cele mai mari exerciţii de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmerie Română.
Unul dintre cele mai mari exerciţii de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmerie Română.
Circulaţia feroviară este temporar întreruptă, duminică după-amaiză, între Teiuş şi Podu Mureş, după ce a fost descoperită o problemă tehnică la şină. Întrucât acest sector este linie simplă electrificată, întreruperea circulaţiei pe acest interval nu permite dirijarea trenurilor
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Studenții cazați în cămin au fost evacuați de urgență și relocați temporar într-o altă clădire.
O dronă a pătruns în noaptea de sâmbătă spre duminică în spaţiul aerian naţional în apropiere de Chilia Veche, urmând pentru câteva minute un traseu aproape paralel cu braţul Chilia, conform MApN.
Un fragment de dronă a fost găsit sâmbătă dimineață la Agigea, în județul Constanța. Autoritățile au fost alertate, iar specialiștii urmează să stabilească proveniența obiectului și dacă acesta prezintă vreun pericol.
Peste două milioane de români primesc noile oferte la gaze pentru sezonul rece, cu tarife care ajung la 0,34 lei/kWh. Autoritățile susțin că legislația protejează populația, însă prețurile de pe bursele europene au urcat la niveluri alarmante.
Fosta judecătoare Andreea Chiş, nominaliză la Justiţie în Cabinetul Siegfried Mureşan, relatează că a fost sunată de către premierul desemnat, care i-a spus că este ”tehnocratul cu privire la care au căzut de acord toţi cei trei membri ai coaliţiei”.
Guvernul a dispus verificări suplimentare pe platforma guvernanta.gov.ro, după sesizări privind publicarea unor CNP-uri, adrese de domiciliu și alte date de identificare.