Alertă pe litoralul românesc: fragment de dronă, descoperit la Agigea. Autoritățile verifică proveniența
Un fragment de dronă a fost găsit sâmbătă dimineață la Agigea, în județul Constanța. Autoritățile au fost alertate, iar specialiștii urmează să stabilească proveniența obiectului și dacă acesta prezintă vreun pericol.
S-a dat din nou alarma pe litoralul românesc, după ce un fragment despre care există suspiciunea că provine de la o dronă a fost descoperit sâmbătă dimineață, 26 septembrie, în localitatea Agigea din județul Constanța, scrie Gazetadobrogeana.ro.
Alertă pe litoralul românesc: fragment de dronă, descoperit la Agigea. Autoritățile verifică proveniența
Obiectul a fost observat de martori, care au alertat autoritățile. Specialiștii urmează să îl examineze pentru a confirma natura acestuia, a stabili tipul de dronă din care ar putea proveni și dacă există vreun risc pentru populație.
Până la finalizarea verificărilor, proveniența fragmentului nu este cunoscută, iar autoritățile nu au anunțat că acesta ar conține material exploziv.
Citește și: Alertă la granița României, după un nou atac cu drone rusești: două avioane F-18, ridicate de la sol
Mai multe fragmente de drone au ajuns pe litoralul românesc
Descoperirea de la Agigea vine după o serie de incidente similare înregistrate în ultimele luni pe litoral. Mai multe obiecte identificate drept fragmente de drone au fost aduse de valuri la țărm și găsite în diferite stațiuni de la Marea Neagră.
În majoritatea cazurilor, resturile recuperate nu au reprezentat un pericol pentru populație. Un incident mult mai grav s-a produs însă la sfârșitul lunii august, pe plaja din Olimp.
Citește și: RO-Alert în Tulcea după ce două drone au fost detectate lângă România. Două F-18, ridicate de urgență
Atunci, un fragment ajuns la mal conținea încărcătură explozivă. Zona a fost evacuată și securizată, iar dispozitivul a fost detonat controlat, la malul mării, în condiții de siguranță.