Un bărbat a cumpărat doi viței cu 1.500 de euro falși. Ce au găsit polițiștii un an mai târziu la percheziții?
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut după ce ar fi cumpărat doi viței de la o femeie și ar fi plătit cu 1.500 de euro falși. La aproape un an de la faptă, polițiștii au descoperit la percheziții alți 1.500 de euro despre care suspectează că sunt falsificați.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat două percheziții în localitatea Sântana, județul Arad, într-un dosar privind falsificarea și punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciunea.
Ancheta a pornit după ce, în septembrie 2025, o femeie ar fi fost înșelată de un bărbat care a cumpărat de la aceasta doi viței.
Pentru animale, bărbatul ar fi plătit 1.500 de euro. Ulterior, verificarea banilor a arătat că bancnotele aveau inscripții suplimentare și nu prezentau elementele de siguranță caracteristice bancnotelor autentice.
Un bărbat a cumpărat doi viței cu 1.500 de euro falși. Ce au găsit polițiștii un an mai târziu la percheziții?
La 24 septembrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara au făcut două percheziții domiciliare în Sântana.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și cu sprijinul jandarmilor din Arad.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă, precum și suma de 1.500 de euro, despre care există suspiciunea că ar fi falsificată.
Un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea faptelor, a fost dus la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara pentru audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate și înșelăciune.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procedurilor judiciare.