În alocuţiunea rostită în plenul Parlamentului de la Bucureşti, Metsola a subliniat că aderarea ţării noastre la spaţiul european de liberă circulaţie "nu este un cadou", ci este meritată.
În alocuţiunea rostită în plenul Parlamentului de la Bucureşti, Metsola a subliniat că aderarea ţării noastre la spaţiul european de liberă circulaţie "nu este un cadou", ci este meritată.
Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, a anunţat luni preşedinţia cehă a UE într-o postare pe Twitter.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va continua discuţiile cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen, subliniind că decizia se ia în Consiliul Justiţie şi Afaceri Europene, nu în Consiliul European.
Doi dansatori români au câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial Tineret Standard.
Dumitru Pop Tincu, meșterul care a realizat numeroase dintre crucile cu epitafuri vesele din Cimitirul de la Săpânța, a murit joi, 15 decembrie, la vârsta de 67 de ani.
Miss Guadelupa, Indira Ampiot, studentă la comunicare, a fost aleasă Miss Franța 2023 de telespectatorii postului de televiziune TF1, care a transmis ceremonia în direct, şi de un juriu format din şapte personalităţi.
Vizibilitatea în trafic este redusă, duminică dimineaţă, pe mai multe drumuri din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, din cauza ceţii. Zonele joase ale celor trei judeţe sunt sub Cod galben de ceaţă.
Loteria Română anunţă că reportul la tragerea Joker de duminică depăşeşte 2,69 milioane de euro, în timp ce reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 1,19 milioane de euro, transmite News.ro.