Deoarece la nivelul şinei temperatura ajunge şi chiar depăşeşte 50-80 de grade Celsius, măsura este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România, susţin reprezentanţii companiei.
"CFR Călători informează că, urmare a temperaturilor extreme de 39 - 42 de grade Celsius care se vor înregistra pe raza mai multor judeţe, aflate sub incidenţa celor două avertizări de temperaturi caniculare de Cod roşu şi Cod portocaliu, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă între 30-50 km/h.
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii de siguranţă, cu reducerea vitezei de circulaţie, deoarece la nivelul şinei temperatura ajunge şi chiar depăşeşte 50-80 de grade Celsius. Restricţiile de viteză aplicate pe calea ferată în zona afectată se vor menţine în intervalul de valabilitate a Codului roşu şi portocaliu de vreme severă în vigoare.
În acest context, CFR SA - managerul infrastructurii -, aplică restricţii de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulaţia trenurilor pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Braşov", se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în zilele cu temperaturi exterioare caniculare care se înregistrează la nivelul şinei şi cutiei materialului rulant, instalaţiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilaţie.
Citeşte şi: CFR va introduce 40 de trenuri care vor circula către mare, începând cu 10 iunie
În condiţiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi în vederea adaptării capacităţii de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.
De asemenea, CFR Călători sfătuieşte pasagerii să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicaţia necesară afecţiunilor pe care le au, iar în caz de nevoie să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.