Generalul (r.) Tomescu a explicat procedural ce ar implica un ipotetic atac rus asupra Flancului Estic al NATO și spune că Armata română, aflată pe linia întâi în fața amenințării ruse, nu ar sta cu mâinile în sân într-un asemenea caz.
„Sunt peste 3.000 de kilometri graniță de est cu Federația Rusă. (...) NATO are în 10 corpuri regionale. La nord e Corpul Național Nord-Est al polonezilor care are două divizii iar la noi există corpul regional de la Sibiu pe care am avut onoarea să îl operaționalizez până la faza inițială și avem de asemenea Divizia Multinațională de Sud-Est, cea din București”, amintește generalul român, în cadrul unei emisiuni care a avut loc ieri seară la postul de televiziune Antena 3, în momentul în care a analizat harta conflictului, arată romaniadefense.ro.
Generalul (r.) Tomescu s-a arătat surprins de faptul că multă lume afirmă că durează 48 de ore până când NATO ar interveni în cazul unui atac asupra Flancului, dând asigurări că „NATO acționează la secundă”.
„NATO reacționează într-o secundă de cânt s-a votat Articolul 5 iar secretarul general transmite hârtia prin care i se vor delega competențele pentru conducerea operației militare de apărare comandantului suprem al NATO. (...) Noi suntem în linia întâi și nu vă închipuiți că Armata română dacă o să înceapă să cadă rachete Kalibr (vezi VIDEO) peste noi s-ar uita la ele și le-ar număra”, a precizat fostul comandant al Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO în momentul în care descria mecanismele și procedurile într-un astfel de caz.
„Nu vă gândiți cumva că Rusia poate să-și permită să atace NATO fără ca NATO să nu știe. Păi AWACS-urile ce credeți că fac? (n.r. - avioanele de supraveghere, avertizare timpurie și control). Nu apucă generalii ruși să se gândească să mute trupele și AWACS-ul i-a văzut imediat. În plus ca să ataci NATO trebuie să declari mobilizare generală. Cum poți ascunde mobilizarea la o armată de 2 milioane cât au rușii? Ei nu au putut să ascundă un vapor cu grâu, cu atât mai mult mobilizarea.
Ce vreau să spun e că NATO e o structură militară pregătită. Sistemul militar condus de vârful politic și baza mecanismului militar sunt pregătite”, a conchis generalul (r.) Tomescu.
Acesta a adăugat că numărul mare de forță de reacție rapidă a NATO, care a fost mărit de la 40.000 la peste 300.000 de militari, sunt „o concluzie a războiului din Ucraina” iar „noi generalii le-am spus transmis politicienilor că cei 30.000 din forța de reacție rapidă ar fi insuficienți”.