Peste 20 de motoare de ambarcațiuni furate din Suedia au fost descoperite în județul Tulcea
Garda de Coastă a predat, miercuri, 22 de motoare de ambarcațiuni identificate ca fiind furate din Suedia, bunurile în valoare de peste 200.000 de euro fiind preluate de o societate care le va transporta în Goteborg și le va preda asiguratorilor.
În România, există doi polițiști de frontieră, ambii angajați ai structurii tulcene, care au atribuții în identificarea motoarelor de bărci susceptibile de a fi furate, datorită activității acestora numărul infracțiunilor cu aceste bunuri scăzând în țările nordice cu peste 30%.
Potrivit Gărzii de Coastă, cele 22 de motoare de ambarcațiuni, cu o capacitate de până la 150 de cai putere, au fost fabricate în perioada 2006-2020 și erau în posesia unor cumpărători de bună-credință.
Peste 20 de motoare de ambarcațiuni furate din Suedia au fost descoperite în județul Tulcea
'Persoanele care doresc să achiziționeze motoare de barcă le recomandăm să facă această tranzacție prin intermediul unui birou notarial.
Apoi, să fie atente la preț, dacă prețul este clar disproporționat și se vede diferență mare între prețul pe care-l oferă vânzătorul și cel pe care cumpărătorul l-a mai văzut pe Internet.
Nu în ultimul rând, trebuie să verifice dacă există modificări aduse părților componente vizibile', a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.
Citeşte şi: Samsari de mașini de lux, „treziți” de Poliția Capitalei. După ce le vindeau, le declarau furate
El a mai spus că motoarele de ambarcațiuni au fost confiscate în urma activității derulate de doi polițiști de frontieră tulceni.
Unul dintre ei, șeful Biroului de prevenire și combatere a migrației ilegale din Serviciul teritorial al Poliției de frontieră Tulcea, Petrică Olaru, a luat primele lecții în domeniu de la colegii din Germania.
Aceasta s-a întâmplat în anul 2020, în cadrul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, conform Agerpres.
Citeşte şi: Zeci de vaci din rasa Black Angus au fost furate de pe un câmp, în Neamț
'Împreună cu colegul meu, mergem la activități de pregătire în diferite orașe europene.
Pe lângă partea teoretică, facem și activități practice, în timpul cărora le arătăm colegilor cum se pot identifica motoarele de bărci furate.
În general, doi sau trei polițiști sunt interesați în domeniu și rămân în zona aceasta', a declarat reprezentantul Gărzii de Coastă, Petrică Olaru.