Nu este clar dacă formularea specială a declarației de bază după summitul UE de la Sibiu nu este un act subtil de autoironie. Promisiunea de a rămâne „împreună la bine și la rău" este și la căsătorii adesea una îndoielnică. Iar într-o căsătorie sunt doar doi parteneri, nu 27.
Țările europene au arătat deja în trecut că între ele pot izbucni dispute familiale aprige. Caz în care aceste jurăminte de prietenie nu prea folosesc, pentru că este vorba în final doar de putere și interese. Iar următoarea mare dispută este deja preprogramată.
Treaba cu candidaţii de frunte este proastă
Liderii unor țări mai mici nu-și ascund dezaprobarea față de metoda de alegere a viitorului șef al Comisiei Europene. Și președintele Franței face parte din acest grup de rezistență.
Contraargumentul său este că doar listele transnaționale cu candidați pentru Parlamentul European ar conferi o anumită legitimitate, pe care câștigătorul alegerilor ar putea-o invoca pentru a primi funcția de președinte al Comisiei de la Bruxelles, cel mai important post din structura comunitară.
De exemplu, de ce s-ar simți un conservator grec reprezentat în fruntea Comisiei de un Manfred Weber, după ce nu are niciun fel de influență în alegerea lui în grupul parlamentar popular din legislativul comunitar și care nici nu îl cunoaște măcar pe german? Și de ce ar fi Weber mai bun decât conservatorul francez Michel Barnier, pregătit ca un fel de candidat de compromis la șefia CE?
Weber luptă disperat împotriva acestor tentative de erodare a candidaturii sale la președinția Comisiei. Între timp, s-a format impresia că bavarezul exagerează chiar în eforturile sale. Cine bate toba prea mult, are șanse mari să piardă disputa în care este vorba de fapt de puterea țărilor membre de a-și alege un președinte al CE pe gustul lor.
Și, în plus: candidatul Weber are simultan mai multe slăbiciuni serioase. Prima: nu este femeie. A doua: îi lipsește experiența în guvernare. A treia: vine din cea mai mare țară europeană, acuzată oricum cu orice ocazie că ar domina Uniunea. Până și eticheta pe care și-o pune singur, de „constructor de punți", este o slăbiciune. Mulți îi reproșează că ani la rând nu a rupt punțile cu premierul ungar Viktor Orban, care s-a transformat în dictator sub privirile lumii întregi. 'Delimitare clară' ar fi fost probabil o exprimare mai de succes.
O campanie electorală fără precedent de slabă
Manfred Weber sugerează îndoielnic un exercițiu de democrație performat de Parlamentul European, care l-ar alege aproape pe viitorul șef al Comisiei Europene. Chiar dacă legislativul european a câștigat în importanță serios în ultimii ani, cetățenii comunitari se arată în continuare prea puțin interesați de acest for. A mai văzut până acum cineva o campanie electorală mai lipsită de viață?
O campanie care constă în discuții pe podium sau în afișe electorale lipite pe bieții copaci și pe stâlpii de iluminare stradală.
Și de ce s-ar preocupa prea mult oamenii de acești candidați care le sunt necunoscuți, care nu au reușit până azi să dovedească importanța lor pentru viața de zi cu zi și pentru viitorul cetățenilor?
Ce fel de inițiativă este aceasta, așa subfinanțată și lipsită de dragoste, în care partidele se joacă puțin de-a euroalegerile, în timp ce își economisesc banii și ideile pentru campaniile electorale naționale? Nu așa se sporește democrația în Europa.
Este aici vorba și de o problemă de personal. Un mandat în Parlamentul European este privit și azi ca un fel de carieră politică de rangul doi. Legislativul comunitar nu-i atrage neapărat pe cei mai deștepți și mai buni politicieni. În plus, în fotoliile viitorului PE vor lua loc și o mulțime de anti-europeni populiști și alți excentrici.
Cearta va fi aprigă
Toți știu că bazarul marelui carusel al funcțiilor-cheie va fi deschis abia după alegeri. Atunci va fi vorba de politicieni la pachet, de cei mari contra celor mici, de Nord vs. Sud și de Est vs. Vest. Și desigur că trebuie să apară acolo sus și niște femei, când vine vorba de funcțiile principale: președinți noi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European, nou șef al politicii externe a UE.
Cel târziu la acel moment se va termina cu pacea, liniștea, bucuria și cu promisiunile prietenoase de la Sibiu. Pentru mulți lideri europeni, importanța acestui carusel al funcțiilor europene este foarte clară. UE va lupta în anii următori pentru existența și pentru viitorul ei. Uniunea nu-și poate permite în acest context niște candidați slabi.
