Jurnaliștii unguri au vizitat târgul de Crăciun din București despre care spun că e mai bine aprovizionat, iar produsele la jumătate de preț față de ce găseștgi la Budapesta.
Citește și: Cât costă un pahar cu vin fiert la Târgurile de Crăciun din România. Dulciurile sunt cele mai scumpe
„Zăpadă căzută și câțiva oameni care zăbovesc. Aceasta a fost scena de joia trecută, după-amiază, la târgul de Crăciun din Piața Constituției din București, unde prețurile erau destul de mici pentru o capitală. Un pahar de vin fiert, de exemplu, costă la jumătate față de Viena, iar pentru a mânca în oraș nu ai nevoie nici măcar de un credit bancar. Budapesta este întrecută de București în aproape toate privințele, dar în unele locuri este chiar mai ofertantă decât Szeged.
Citește și: Se deschide primul Târg de Crăciun din București într-un un peisaj de poveste din „căsuța Moșului”
Am ajuns în Piața Constituției pe o ploaie groasă, iar monstruozitatea de beton din apropiere, Parlamentul României, abia se vedea în gri. Cândva reședința lui Ceaușescu, este acum a doua cea mai mare clădire din lume, găzduind Camera Deputaților, Senatul și Curtea Constituțională”, își încep jurnaliștii maghiari reportajul.
Imediat, ei fac o comparație de prețuri.
Citește și: Bucureștenii vor avea trei Târguri de Crăciun. Când se deschid și cât vor dura
„Există peste 130 de standuri care vând mâncare și băutură, cu o gamă largă de bunuri, de la producători locali la obiecte de artizanat.
Ungurii, invidioși pe Târgul de Crăciun din București. Langoșii de 4 ori mai ieftini ca la Budapesta
Am făcut un bilanț al situației vinului fiert în capitala României: un pahar de vin roșu costă 10 lei, ceea ce se încadrează mai degrabă în gama de prețuri din Szeged, unde prețul este 9 lei. La Budapesta, costă echilvalentul a 20 lei, la Bratislava 22 lei, la Viena până la 28 lei. Ceaiul, pe de altă parte, este mai aproape de prețurile din Budapesta: în timp ce aici este în jur de 4 lei, la Budapesta este echivalentul a 4,5 lei.”, spun jurnaliștii.
Bucureștiul este mai ofertant și la mâncare cred jurnaliștii.
Coastele și delicatesele la grătar de aici costă puțin peste 26 de lei, dar asta nu include și garnitura. La Budapesta, prețul este aproape triplu.
Mâncarea e mai ieftină
„Un decalaj similar există și în ceea ce privește prețul cârnaților: în timp ce în București prețul este de 35 de lei, în Buidapesta vorbim de 70 de lei.
Unul dintre marile succese ale Târgului de Crăciun din Budapesta în acest an este lángosul special, care se vinde cu până 85 de lei (am echivalat n.red.). Ei bine, lángos-ul este disponibil și în București și costă în jur de 20 de lei.
Jurnaliștii spun că totul reste mai ieftin în București: ora de patinaj, dar și suvenirurile.
„Nu doar piața, ci și întregul oraș este într-o atmosferă de sărbătoare. Plimbându-vă pe străzile Bucureștiului, veți întâlni oameni îmbrăcați în costume populare, dansând în jurul unor boxe portabile și a unui bărbat îmbrăcat în urs. Trecătorii sunt probabil obișnuiți cu această priveliște, unii chiar punând bani în pălăria pe care unul dintre cei care dansează și-o pune sub nas.
Ritualul, cunoscut sub numele de dansul ursului, este menit să alunge spiritele rele în apropierea Crăciunului și a Anului Nou, deși poate fi făcut și de fluxul constant de mașini care claxonează non-stop pe drumul cu șase benzi”, încheie jurnaliștii reportajul.