Mărturia halucinantă a unui șofer beat, în fața anchetatorilor. Cum a motivat alcoolemia de de 1,75‰

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 15.07.2024 - 15:46
Mărturia halucinantă a unui șofer beat, în fața anchetatorilor - Foto: facebook/ Poliția Capitalei (rol ilustrativ)

Un șofer prins băut la volan le-a spus polițiștilor că de fapt el nu a consumat alcool ci că este în această stare din altă cauză, fără măcar să fi pus gura pe vreo băutură.

SHARE

Un șofer care avea o alcoolemie de 1,75‰ le-a spus polițiștilor că el nu a băut de fapt niciun gram de alcool ci că de vină sunt aburii vinului evaporat în beci. 

Anchetatorii l-au dus însă la IML unde i s-au recolatat bărbatului probe biologice. 

Un șofer a spus polițiștilor că s-a îmbătat de la vinul evaporat în beci. Avea o alcoolemie de 1,75‰

Bărbatul a fost oprit de polițiștii de frontieră în seara zilei de 27 iunie 2022, pe când se afla la volan, în localitatea Osoi, pe DN 28. Emana halenă alcoolică, iar la întrebarea polițiștilor a confirmat că băuse. Întrucât niciun echipaj al Poliției Rutiere nu era disponibil pentru a-l testa cu aparatul Dräger, a fost chemat un echipaj de intervenție.

Polițiștii i-au cerut șoferului să-și ia actele și lucrurile personale din mașină și să o încuie, pentru a fi condus la Iași. Șoferul a refuzat însă să se conformeze și a încercat să opună rezistență.

Polițiștii au reușit să-l convingă să-i urmeze doar după ce l-au amenințat că îl vor încătușa. Analizele efectuate la IML au stabilit o alcoolemie de 1,5‰ în sânge. Luându-se în calcul și ora incidentului, alcoolemia teoretică a fost calculată la 1,75‰.

Citește și: Care este alcoolemia care poate băga un șofer la închisoare. Valoarea la care se face dosar penal

În cursul urmăririi penale, bărbatul a negat consumul de alcool. A explicat că în dimineața zilei respectiv trăsese 270 de litri de vin dintr-un butoi în sticle. Inhalase involuntar vapori de alcool.

Apărarea a fost respinsă de procurorul de caz, întrucât contrazicea constatările IML. Abia în fața magistraților Judecătoriei Răducăneni, șoferul și-a recunoscut fapta.

Bărbatul a fost găsit vinovat de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Judecătorii au luat însă în considerare vârsta de 63 de ani pe care o avea la data incidentului, ca și faptul că se afla pentru prima oară în conflict cu legea penală. Magistrații au consemnat comportamentul șoferului în fața polițiștilor, ca și poveștile spuse de acesta anchetatorilor, dar nu au insistat asupra lor.

Citește și: Șofer prins cu sticla de alcool la volan: „Recunosc, am consumat în jur de trei-patru beri”

În cele din urmă, ei au optat pentru minimul de pedeapsă permis de Codul Penal, respectiv 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Șoferul va trebui însă să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Sentința Judecătoriei Răducăneni poate fi contestată în fața Curții de Apel, conform ziaruldeiasi.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te