VIDEO Un român bătut de un spaniol, la o terasă din La Huelva, a murit la o lună după incident

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 06.10.2022 - 13:58
Un român bătut de un spaniol, la o terasă din La Huelva, a murit la o lună după incident Foto: captura video revista.lamardeonuba.es
George Cojocaru (stânga) și ucigașul său, Garrido Juárez Foto: revista.lamardeonuba.es

Un român stabilit în Spania de 21 de ani a murit la o lună după ce a fost bătut de un spaniol la o terasă din La Huelva. Ucigașul este însă în libertate, sub control judiciar, iar părinții românului cer o măsură mai dură.

SHARE

George, în vârstă de 43 de ani, originar din Dorohoi, dar care locuia în Huelva de 21 de ani, a murit pe 23 august, la Spitalul Juan Ramón Jiménez, din cauza unor leziuni grave ale creierului provocate de loviturile puternice pe care Carlos Garrido Juárez i le-a aplicat.

Spaniolul este acuzat de „ucidere din imprudență”, infracțiune care se pedepsește,în Spania, cu închisoare de la 1 la 4 ani.

Citește și: De ce s-a sinucis campionul mondial la sabie Florin Zalomir. Se căsătorise cu o femeie pilot

Garrido Juárez este în prezent liber, sub control judiciar, în temeiul unei măsuri asigurătorii emise de Tribunalul Ayamonte pe 2 august, cu 21 de zile înainte de moartea lui George, care era încă în comă la acea dată, iar încadrarea faptei era „vătămare agravantă”.

Citește și: VIDEO Fuego și Irina Loghin au cântat, pensionarii s-au revoltat. O doamnă s-a ales cu mâna ruptă

Apoi, instanța i-a impus lui Garrido Juárez obligația de a se prezenta în fiecare luni, interdicția de a părăsi teritoriul național și retragerea pașaportului. De asemenea, a fost emis un „ordin de restricție de cel puțin 200 de metri” și interzicerea expresă de a comunica prin orice mijloc cu victima (care nu decedase încă).

George Cojocaru (stânga) și ucigașul său, Garrido Juárez Foto: revista.lamardeonuba.es

În două contestații depuse, înainte și după moartea fiului său George, părinții lui George Cojocaru, Emil și Eufrosina, au cerut Judecătoriei Ayamonte să emită măsuri asigurătorii mai severe. Printre acestea, arestul provizoriu, solicitat inițial înainte și după de moartea lui George

Ambele cereri au fost respinse de tribunalul Ayamont, care nu a fost de acord cu rectificarea măsurilor asigurătorii împotriva lui Carlos Garrido. Ambele refuzuri au fost atacate cu recurs la Tribunalul Provincial din Huelva.

Filmarea incidentului poate fi văzută aici.

„Ori te dai, ori te lovesc!”

Conform reconstiturii efectuate de autorități, Carlos Garrido Juárez s-a prezentat la barul din El Portil și a început să-l atace cu lovituri puternice pe George când acesta era cu spatele. Camera de supraveghere a înregistrat secvența care arată și modul în care George reușește inițial să scape de atacator după ce a fost ajutat de alți clienți locali.

Unul dintre ei, în vârstă de aproximativ 70 de ani, conform rapoartelor poliției, a fost amenințat de Garrido, care l-a avertizat că dacă nu se îndepărtează ca să îl lase să-l urmărească pe George, îl va ataca și el: „Ori te dai, ori te lovesc!”.

Angajații barului și alți martori asigură că, în fața unei astfel de amenințări, „bărbatul de aproximativ 70 de ani se îndepărtează și atunci Carlos s-a apropiat de George”, deja în afara localului, lovindu-l de trei ori în bărbie, „a treia lovitură a fost cea mai puternică și s-a prăbușit la pământ”, moment în care Carlos Garrido a părăsit locul. Toate mărturiile adunate de Garda Civilă arată că George nu a încercat să se apere sau să opună rezistență.

S-au certat înainte

Referitor la cauzele care au dat naștere încăierării care a pus capăt vieții lui George, sursele consultate de presa din Spania susțin că toate mărturiile strânse în timpul cercetării polițienești și judiciare a acestui caz indică o discuție purtată cu o seară înainte între cei doi.

Agresorul era partenerul unei femei care lucra ca menajeră în locuința victimei. Ambii au avut o discuție aprinsă, în care lucrătoarea casnică ar fi încercat să medieze, primind de la agresor un răspuns supărat și neplăcut, precum și reproșuri pentru intervenția în problemele personale ale românului. Alți martori îi plasează pe Juárez și menajeră în aceeași noapte, în diferite puncte din El Portil întrebând „unde e tipul ăsta”, adică George Cojocaru, și anunțând „că am de gând să-i scot prostiile din cap”.

Părinții lui George, prin reprezentanții lor din Spania, cer ca moartea fiului lor să nu fie considerată o simplă „omucidere nesăbuită”.  

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te