UPDATE Doi copii și mama lor au murit la Timișoara, după ce în bloc a fost făcută deratizare

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 18.11.2019 - 22:48
Foto: radiotimisoara.ro

Trei oameni, dintre care doi copii şi mama unuia dintre ei, au murit la Timişoara, iar alţi patru sunt în stare gravă. Totul după ce în blocul în care locuiau a avut loc o deratizare.

SHARE

UPDATE 16.00. „15 apeluri au fost începând de sâmbătă, de la ora 8.00 dimineața, de la aceeași adresă. La primul copil, de 10 zile, s-a presupus că ar fi fost înecat cu lapte. Apoi, un al doilea copil de trei ani a murit, și acum și mama acestuia din urmă. Nu se știe exact cauza, așteptăm rezultatul autopsiei” a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Florin Crișan, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Timiș.

Cei doi copii care au decedat aveau 3 ani, respectiv 9 zile, iar femeia avea 28 de ani. Alte patru persoane sunt la spital.

Dezinsecția în bloc a fost făcută între 16 și 18 noiembrie. După această operațiune, familii din cinci apartamente au sunat la ambulanță pentru că s-au simțit rău, potrivit Digi24.

După ce au constatat că toate aceste persoane locuiau în același bloc, angajații spitalului au sesizat, luni dimineață, Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, o anchetă a fost declanșată și de către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

DSP a prelevat probe de apă și a chemat reprezentantul firmei de deratizare, pentru a se stabili ce substanțe s-au folosit. 

Doina Poenaru, medic primar UPU Timiș, a declarat: „Femeia a ajuns la noi astăzi (luni - n.r.), în stop cardio-respirator. Femeia era mama copilului de 3 ani, care a murit în weekend. Și soțul femeii a ajuns la noi, dar el este în stare bună. Am sesizat DSP, pentru că este vorba de o situație neobișnuită. Cel mai probabil, astăzi vor ajunge la spital și ceilalți locatari, în urma sesizării pe care noi am făcut-o la autorități”

Toți locatarii din bloc au fost evacuați, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

„Locatarii au fost transportaţi cu microbuze de la ISU şi cu ambulanţe de prim ajutor la Unitatea de Primiri Urgenţe. E vorba despre aproximativ 30-35 de persoane la acest moment”, a mai declarat Arafat la Digi24.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te