Grecia va exhuma 150 de morminte de infectaţi cu COVID-19. Corpurile au rămas nedescompuse, 5 ani mai târziu
Grecia va exhuma 150 de morminte cu persoane infectate cu COVID-19, după ce corpurile au rămas nedescompuse cinci ani mai târziu
Autoritățile municipale din Kavala, în nordul Greciei, urmează să exhumeze aproximativ 150 de morminte ale unor persoane care au murit din cauza COVID-19.
S-a descoperit că trupurile nu se descompuseseră nici măcar la cinci ani de la înmormântare.
Această situație neobișnuită provine din măsurile sanitare stricte implementate în timpul pandemiei. La acea vreme, cadavrele erau sigilate în pungi duble de plastic.
Grecia va exhuma 150 de morminte de infectaţi cu COVID-19
Sicriele - înfășurate strâns în folie de plastic, pentru a preveni răspândirea virusului. Metoda a fost eficientă, din punct de vedere al siguranței paandemice.
Această metodă însă a împiedicat în mod accidental oxigenul și microorganismele să ajungă la rămășițe, oprind procesul natural de descompunere.
Consiliul municipal Kavala a aprobat o operațiune în două faze, pentru a rezolva problema. Prima etapă implică exhumarea cadavrelor, urmată de îndepărtarea cu grijă a ambalajului protector din plastic.
Citeşte şi: VIDEO Un camion cu maimuțe bolnave de COVID, hepatită, herpes s-a răsturnat. Una a evadat
A doua etapă va consta în reînhumarea rămășițelor, pentru cel puțin încă un an, permițând descompunerii să se desfășoare în mod natural.
Procedura va fi efectuată complet gratuit, pentru a atenua îngrijorările familiilor îndurerate.
Autoritățile au subliniat că exhumarea și reînhumarea vor respecta protocoale sanitare stricte, pentru a proteja atât lucrătorii implicați, cât și sănătatea publică.
Citeşte şi: Cazuri ciudate de COVID la copii: au erupții pe piele și simptomele apar și la vârste de 1 an
Lipsa spațiului în cimitirul din Kavala a făcut ca operațiunea să fie urgentă, deoarece practicile standard din cimitirele din Grecia - de obicei exhumarea la fiecare trei - cinci ani - nu pot fi aplicate acestor morminte COVID-19 fără intervenție.
Se așteaptă ca acest caz să servească drept precedent, putând determina Ministerul Sănătății să emită îndrumări la nivel național, pentru municipalități, cu privire la modul de gestionare a situațiilor similare într-un mod coordonat.
Oficialii au subliniat că planul echilibrează necesitatea unei gestionări practice a cimitirelor, cu respectul pentru decedați și familiile acestora, conform Novinite.com.