Spioni ruși care vizau un laborator chimic din Elveția, arestați în Olanda

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 14.09.2018 - 12:28
Foto: Labor-Spiez.ch
Foto: Labor-Spiez.ch

Doi agenţi ruşi, despre care se crede că voiau să pătrundă în reţeaua de calculatoare a unui laborator elveţian de investigaţii referitoare la utilizarea de arme chimice, au fost arestaţi în Olanda.

SHARE

Potrivit unor surse citate de publicaţia elveţiană Tages-Anzeiger, agenţii vizau Laboratorul Spiez. 

Aceasta este o instituţie guvernamentală care anchetează atacurile cu arme chimice atribuite regimului sirian, un aliat al Moscovei, cât şi atacul neurotoxic din Marea Britanie, în urma căruia fostul spion rus Sergei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost grav răniţi.

În momentul arestării, cei doi ruşi aveau asupra lor echipamente care să le permită să pătrundă în reţeaua de calculatoare a laboratorului, potrivit unor surse citate de cotidianul olandez NRC Handelsblad.

Serviciul federal de Informaţii din Elveţia a transmis că "are cunoştinţă de cazul spionilor ruşi care au fost descoperiţi şi înlăturaţi la Haga".

O purtătoare de cuvânt a declarat că serviciul elveţian de informaţii a cooperat cu partenerii olandezi şi britanici, adăugând că s-a reuşit prevenirea unor "acţiuni ilegale împotriva infrastructurii elveţiene de importanţă critică".

Spionii au fost arestaţi în cursul primăverii şi au fost trimişi înapoi Rusia, relatează Tages-Anzeiger şi NRC Handelsblad.




Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te