Secretarul de stat de la Armamente, demis cu surle și trâmbițe de către ministrul Leș

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.06.2019 - 10:38

Secretarul de stat în Ministerul Apărării Andrei Ignat, a cărui demitere a fost anunțată sâmbătă de minister, a ținut în loc licitația pentru corvete. Astfel, ministrul Leș, care a respectat ordinele lui Dragnea, încearcă să se spele pe mâini de eșecul procedurii.

SHARE

Dosarul privind procedura achiziției pentru cele patru corvete multifuncționale, destinate Marinei Militare, contract de peste un miliard de euro, a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Andrei Ignat este cel căruia îi aparţine decizia finală în atribuirea contractului de achiziţie. 

În primăvara acestui an, ministrul Apărării Gabriel Leş a prezentat în presă drept câştigător Grupul Naval Francez (DCNS), cu precizarea că acesta nu s-a pronunţat direct, dar a spus că „ordinea se cunoaşte”, fiind cea dezvăluită de Newsweek România. "Naval Group, câştigătorul licitaţiei pentru corvete" este titlul articolului redactat de publicaţia Defense România în urma unui interviu cu ministrul.

Citește și: Leș admite: Newsweek, corect în scandalul corvetelor. Ministrul se apără cu un iluzoriu dosar penal 

Newsweek România a dezvăluit că procedura de achiziţie a patru corvete pentru Forţele Navale a fost demarată de Guvernul Cioloş în 2016, cu atribuire către grupul Damen, decizie anulată însă ulterior de guvernul PSD pe motiv că Ministerul Apărării nu obţinuse acordul Parlamentului pentru această achiziţie. Executivul a abrogat Hotărârea de Guvern emisă de Cabinetul Cioloş în luna noiembrie 2016 pe motiv că este ilegală, pentru că nu a fost cerută aprobarea Parlamentului, în presă fiind indicat şi că actualul ministru al Apărării, Gabriel Leş, era atunci secretar de stat responsabil de Departamentul de Armamente şi „a fost implicat direct în procedura de evaluare a producătorilor de corvete".

Citește și: Omul lui Dragnea de la Armamente, responsabil de eșecul licitației corvetelor, concediat de Dăncilă 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te