Se deschide un nou tronson din Autostrada A3. Noul tronson va avea 12 km. De la ce oră se va circula?
Autostrada Transilvania se prelungește cu încă 12,24 kilometri. Tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului va fi deschis circulației marți, de la ora 16:00. Accesul șoferilor pe noua porțiune de autostradă va fi asigurat prin nodurile rutiere Zimbor și Românași.
Vești bune pentru șoferii care circulă prin nord-vestul țării. Un nou tronson al Autostrăzii Transilvania intră în circulație marți, 11 august, adăugând încă 12,24 kilometri rețelei de autostrăzi din România.
Se deschide un nou tronson din Autostrada A3. Noul tronson va avea 12 km. De la ce oră se va circula?
Este vorba despre sectorul dintre Zimbor și Poarta Sălajului, în județul Sălaj. Deschiderea traficului este programată pentru ora 16:00, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Accesul pe noul sector va fi posibil prin nodurile rutiere Zimbor și Românași.
„Începând cu ora 16.00, se va deschide circulația pe acest nou lot de autostradă, în lungime de 12,24 km, între nodurile rutiere de la Zimbor și Românași”, a transmis CNAIR.
Citește și: 302 km de autostradă au termen în 2026. CNAIR: Maxim 250 km. Ministerul Transporturilor: 233,59 km
Deschiderea reprezintă un nou pas în completarea Autostrăzii Transilvania, unul dintre cele mai importante, dar și îndelung așteptate proiecte de infrastructură rutieră din România.
Ultimele lucrări înainte de deschiderea tronsonului Zimbor – Poarta Sălajului
Pregătirile pentru recepția noii porțiuni de autostradă au intrat în etapa finală la sfârșitul săptămânii trecute.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunța pe 7 august că echipa tehnică a companiei se afla deja pe șantier pentru demararea procedurilor necesare recepției.
În paralel, constructorul român UMB lucra la ultimele detalii înainte de deschiderea traficului.
Citește și: FOTO Cum arată primul mega - turbion de autostradă din România: 3 etaje, 8 bretele, 12 pasaje
Printre intervențiile rămase de executat se numărau montarea parapetelor în dreptul deschiderilor tehnologice utilizate pentru accesul provizoriu pe șantier și finalizarea zidului de sprijin de la kilometrul 21.
Odată încheiate aceste operațiuni și procedurile de recepție, cei 12,24 kilometri vor deveni disponibili traficului rutier începând de marți după-amiază.
Noul sector este important și pentru conectarea treptată a tronsoanelor deja construite ale Autostrăzii Transilvania, proiectată să asigure o legătură rutieră de mare viteză între centrul și vestul țării.
Autostrada Transilvania avansează. Ce tronsoane ar mai putea fi deschise în 2026
Planurile autorităților pentru acest an nu se opresc la cei 12,24 kilometri deschiși marți.
Obiectivul este ca până la sfârșitul anului 2026 să se poată circula pe Autostrada Transilvania dinspre Oradea către Cluj cu o singură discontinuitate majoră.
Aceasta va rămâne pe sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău, unde se află unul dintre cele mai dificile proiecte ale autostrăzii: tunelul Meseș.
În paralel, alte zeci de kilometri de autostradă ar putea fi deschiși traficului până la sfârșitul anului.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, anunța la sfârșitul lunii iulie că sectorul Chiribiș – Biharia, cu o lungime de aproximativ 30 de kilometri, ar putea fi finalizat și deschis circulației în 2026.
Dacă estimarea va fi respectată, traficul pe acest tronson ar putea fi deschis cu aproximativ cinci luni înaintea termenului contractual.
„După ani în care Autostrada Transilvania a fost asociată cu întârzieri și promisiuni neîndeplinite, astăzi vedem tot mai multe șantiere care se transformă în realitate, chiar și în avans față de termenele contractuale”, a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Oficialul consideră că ritmul lucrărilor de pe sectorul Chiribiș – Biharia arată că marile proiecte rutiere pot fi executate și într-un calendar accelerat.
„Iar Chiribiș – Biharia este unul dintre cele mai bune exemple că, atunci când există mobilizare și seriozitate, kilometrii de autostradă pot fi construiți într-un ritm care să redea oamenilor încrederea că România poate construi proiecte mari repede și bine”, a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Pentru șoferi, efectul imediat va fi resimțit însă de marți, 11 august. De la ora 16:00, harta rutieră a României va câștiga încă 12,24 kilometri de autostradă pe A3.