Din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor, ierarhul Dorotei și-a lăsat scaunul episcopal și s-a ascuns prin locuri neștiute. S-a reîntors la scaunul său odată cu venirea la conducerea imperiului a Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), care a permis libertatea tuturor religiilor în Imperiul Roman, punând capăt persecuțiilor sângeroase îndurate de creștini.
În timpul prigonirilor anticreștine ordonate de Iulian Apostatul (361-363), din nou s-a dat la o parte din calea urgiei, potrivit spuselor Mântuitorului Hristos, care îndeamnă să nu se lase omul în primejdii de bună voie, de la prigonitori, ci să fugă de ele: 'Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă' (Matei 10, 23).
Atunci a mers în Tracia, dar nici acolo n-a scăpat de slujitorii de idoli, chemându-l Dumnezeu la cununa mucenicească. A fost prins în cetatea Diopolin, unde, suferind multe bătăi și răbdând diferite pătimiri, și-a dat în astfel de munci fericitul său suflet, în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte bătrân; căci avea de la nașterea sa o sută și șapte ani.
'A lăsat după sine diferite scrieri folositoare Bisericii, în limba greacă și latină, pentru că era bine iscusit în amândouă limbile acestea, fiind bărbat desăvârșit în înțelepciunea cea duhovnicească, atât cea dinlăuntru, cât și cea dinafară. El a scris viețile proorocești și apostolești și alte cuvinte folositoare și tâlcuiri. Iar acum, fiind însuși scris în cartea vieții, se sălășluiește cu acei sfinți, ale căror vieți le-a scris'.
