Roxana Macovei, cadru sanitar în Milano: Italia a fost luată prin surprindere, a subevaluat virusul

DE Roxana Macovei | Actualizat: 19.03.2020 - 15:16
Roxana Macovei
Roxana Macovei

Roxana Macovei, cetățean român în Italia și cadru sanitar, a relatat, pentru „Jurnalul Diasporei”, despre cum se desfășoară viața în a doua cea mai afectată țară din lume, după China, de epidemia de coronavirus.

SHARE

„Jurnalul Diasporei” a fost lansat de Newsweek România, pe site-ul www.newsweek.ro, pentru a avea o radiografie mai amplă a situației din lume în privința crizei declanșate de COVID-19. 

Roxana Macovei (Italia): „Din fericire, cea mai importantă decizie pentru viața noastră stă la noi. Aceea de a ne proteja”

„Da, Italia este prima țară, după China, care a trebuit să înfrunte Covid-19. Nu este ușor, luptăm în continuare pentru a ieși cât mai bine posibil din această situație și în același timp construim un parcurs de urmat pentru toate celelalte țări care vor trebui să înfrunte acest virus.   

Noi suntem încă la jumătatea drumului în această luptă. Alții, așa cum este România, la început de drum, dar dacă respectăm carantina putem ieși bine din această încercare. Ne vom sprijini unii pe ceilalți, ne vom susține moral și vom regăsi noi resurse pe care nu credeam că le avem. Și vom învinge. 

Din propria experiență am observat că avem nevoie de situații dificile pentru a crește, pentru a ne propulsa spre un nou nivel de evoluție. Aceste momente dificile, care ne pun greu la încercare, ne arată unde putem lucra, la ce să dăm precedență, avem într-adevăr un sistem sanitar sau trebuie să îl creăm?

Care ne sunt prioritățile? Sistemul de învățământ poate face față unei asemenea crize și în ce fel putem ajuta? Există o comunicare între reprezentanți ai spitalelor, ai fundațiilor și a asociațiilor care pot colabora pentru a face front comun într-o stare de urgență? Populația României, cetățeni români sau nu, pot face un efort acum pentru ca situația de peste o lună să fie cu succes și să ne putem îmbrățișa din nou?  

Trebuie să ne focusă pe ce este important și cu cât luăm mai în serios această situație, cu atât mai rapid vom ieși din ea. Este o situație reală și trebuie să o respectăm că atare.   

Aud, zi de zi, diferite teorii despre Covid-19, una mai "împodobită" decât cealaltă, dar știți ce? Vom ști dacă teoriile sunt reale doar după ce vom învinge acest virus și pentru a învinge trebuie să fim preciși, să respectăm niște reguli, să rezistăm mai mult decât el și să apreciem mai mult viața noastră, a celor din jurul nostru și tot ce ne înconjoară. 

Situația mea nu este mult diferită de situația altor familii, copiii îmi sunt închiși în casă de mai bine de 3 săptămâni, dar rămân uimită de răbdarea lor și cât de bine reușesc să înfrunte această situație nouă. Eu lucrez zi de zi cu „copiii mei” cu sindrom Down și cu autism, care nu înțeleg întotdeauna de ce nu pot ieși pentru plimbările obișnuite, de ce nu pot face aceleași lucruri pe care până acum le făceau, dar reușim să îi menținem ocupați cu diferite jocuri, în așa fel încât să menținem voia bună. Mulți dintre ei au patologii care nu pot înfrunta un virus de această amploare, dar facem maximum, zi de zi, pentru a-i proteja.

Din fericire, cea mai importantă decizie pentru viața noastră stă la noi. Aceea de a ne proteja. Noi decidem pentru noi. Nu putem da vina pe nimeni. Carantina este o decizie a noastră și de noi depinde nu doar viața noastră, ci și a persoanelor pe care le iubim cel mai mult.   

România e cu un pas înaintea Italiei. România are un precedent. Italia a fost luată prin surprindere și a subevaluat virusul, pierzând o săptămână importantă până a înțeles amploarea situației.

Acum funcționează la nivel maxim și, chiar și așa, are de înfruntat dificultăți enorme. Medicii și cadrele sanitare sunt extenuate, dar nu renunță. Peste 3.000 dintre ei au contractat deja virusul, lucrând în prima linie. Avem, în acest moment, în toată Italia, 35.713 (date transmise oficial până joi, 19 martie, la orele prânzului) de cazuri pozitive, de la începutul epidemiei, 2.978 morți (7,94% mortalitate), 4.025 de persoane vindecate. 2.257 de persoane in Terapia Intensivă. Miercuri s-au înregistrat 475 de morți, într-o zi, în Italia. Acest virus nu trebuie luat peste picior.   

In același timp, nu trebuie să disperăm. Trebuie să găsim un echilibru. Trebuie să fim conștienți de amploare și în același timp să găsim părți pozitive care să ne ajute să mergem mai departe: putem petrece timp de calitate cu familia, avem timp să deschidem cartea cumpărată acum câteva luni și pe care nu am reușit să o citim, ne putem dedica hobby-urilor lăsate deoparte, din lipsă de timp, putem să ne auzim la telefon și în video call cu persoanele dragi, pentru că tehnologia nu ne lipsește.

În același timp, vestea cea mai bună este că Mama Natură respiră un pic. Cele mai recente imagini din satelit arată că smogul a scăzut considerabil după restricțiile din această perioadă. La Veneția, din lipsa activității industriale, canalele au redevenit limpezi și au fost sesizați delfini în apropiere.   

Există un echilibru in tot ce ne înconjoară și în tot ce se întâmplă. Să avem încredere”. 

 

CITEȘTE ȘI: 

Criza COVID-19, „Jurnalul Diasporei”. Nicoleta Beraru: „Belgia se îndreaptă spre lockdown”

Româncă din diaspora, despre Suedia și COVID-19: „Autoritățile ne vor considera pe toți infectați”

Criza COVID-19. Româncă din UK: Autoritățile ne-au spus că nu e vorba de un sprint, ci de un maraton

Criza COVID-19. Româncă din Franța: Am două firme mici și mi-au fost închise acum de statul francez

Criza COVID-19. Român din Elveția: Așa mobilizare a Armatei nu a fost de la al Doilea Război Mondial

______________________________________  

Newsweek România publică o serie de relatări ale românilor din diaspora despre criza produsă de pandemia de coronavirus. La invitația redacției, români din mai multe colțuri ale lumii au povestit situația din țările în care locuiesc și problemele cu care se confruntă.  

Serialul „Jurnalul Diasporei” va cuprinde mărturii atât despre experiențele personale ale autorilor, cum le-a fost afectată direct viața în aceste zile de alertă mondială în privința sănătății publice, precum și cum se raportează autortățile și populația la criza provocată de COVID-19, în statele în care ei locuiesc.  

Newsweek România îi invită pe toți românii plecați peste hotare să scrie în acest „Jurnal al Diasporei”. Așteptăm mesajele voastre pe adresa de e-mail redactia@newsweek.ro, pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/newsweekromania/ sau în comentarii la articolele publicate în cadrul acestui serial.    

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te