Senatorii şi deputaţii au respins, marţi, în şedinţă comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului.
Astăzi, Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat raport de admitere, cu majoritate de voturi, solicitării PNL, USR PLUS şi UDMR pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber.
Plenul reunit al Parlamentului se va reuni miercuri pentru a dezbate solicitarea de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a lui Renate Weber, au decis Birourile permanente reunite.
În cazul în care va fi revocată, Weber va pierde salariul de Avocat al Poporului care este de 2.500 de euro pe lună.
Potrivit ultimei sale declarații de avere, Renate Weber primește, începând din luna iulie 2020, o pensie de la Comisia Europeană. Weber primește o pensie de 3.000 de euro pe lună potrivit documentelor.
În primele 6 luni ale lui 2020, Weber a primit tot 4.000 euro pe lună de la Parlamentul European ca „indemnizație trazitorie”.
Weebr scrie că a vândut un apartament 200.000 euro și a făcut un „dar manual” de 100.000 euro.
Weber a fost europarlamnetr din 2007 în 2019.