Rafila, candidat PSD, e de acord cu politizarea managementului spitalelor

DE Elena Andrei | Actualizat: 16.11.2020 - 22:20
sursă captură video
sursă captură video

Alexandru Rafila ia apărarea managerilor de spitale numiți politic, că tot aia ar fi și la Ministerul Sănătății.

SHARE

Medicul Alexandru Rafila, care deschide lista PSD București la Camera Deputaților, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, despre depolitizarea managerilor de spitale - tema abordată după tragedia de la Piatra Neamț – că aceeași situație ar fi și dacă managerii ar fi în subordinea Ministerului Sănătății și nu a consiliilor județene, așa cum este în prezent.

„Sunt autorități locale care s-au preocupat, au făcut spitale noi, le-au renovat. Să știți că managementul este la fel de politizat și dacă este la Ministerul Sănătății”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Și ar mai vrea ca direcțiile de Sănătate Publică sau Inspecția Sanitară de Stat să consilieze spitalele cum să extindă capacitatea, în loc să le aplice amenzi.

„Există în ultima perioadă o presiune foarte mare în sensul primirii tuturor pacienților, indiferent de capacitate și există o adresă oficială în acest sens. Pe mine mă interesa ca DSP, sau chiar Inspecţia sanitară de Stat, ei trebuie să facă consiliere, nu să dea amenzi, să sfătuiască spitalul cum să mărească capacitatea în condiții de siguranță.”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te