Protestul AUR, cu cruci și sicrie, criticat dur de Biserică: Instrumentalizarea grotescă a credinței

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 08.02.2024 - 18:49
Protestul AUR, criticat dur de Biserică: Creștinismul e (pre)luat în deșertul ambițiilor electorale Foto: Banul Botosanean

Membrii AUR au protestat în Bucureşti şi în țară, la sediile PSD şi PNL, față de comasarea alegerilor folosind cruci și sicrie prin care au vrut să ilustreze situația în care se află astăzi România. Cu toate acestea, Biserica ortodoxă a criticat dur acest tip de protest.

SHARE

În Capitală, protestatarii au purtat un sicriu şi cruci şi au mers în urma unui dric. La fel au făcut și în Iași, Timișoara și Botoșani.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu a criticat dur protestul organizat de partidul AUR în mai multe orașe din țară pentru că au folosit însemnele sfinte, așa cum sunt crucile și sicriele” pentru elogii electorale. 

„Întrucât realitatea imediată ne solicită mereu atenția, inclusiv morală, nu doar rutieră și pietonală, este vital pentru noi și pentru societate să acordăm totdeauna prioritate, nu doar de dreapta, bunului-simț ca expresie a legii morale și ca pedagog la purtător. Aproape al tuturor.

Contextual, să ne amintim, în calitate de creștini lucizi, ori de câte ori creștinismul e (pre)luat în deșertul ambițiilor partinice electorale și folosit ca instrument contondent împotriva adversarilor, că nimic nu e mai străin creștinismului însuși real asimilat și Bisericii ca „școală” a discernământului, smereniei și moderației, decât caricaturizarea lor prin instrumentalizarea grotescă a credinței și a simbolurilor sale concrete în agora politică.

Protestul AUR, criticat dur de Biserică: Creștinismul e (pre)luat în deșertul ambițiilor electorale

Citește și: Liderii AUR, George Simion, Claudiu Târziu și Marius Lulea, anchetați pentru coruperea alegătorului

Lumânările, de exemplu, se aprind pentru cei adormiți în Domnul și pentru cei vii care au nevoie de ocrotirea Lui.

Chiar și pentru vrăjmași. Niciodată pentru entități publice sau politice. Întrucât în creștinism este vorba despre persoane (meta)fizice, nu juridice. Un lucru care ține de abecedarul credinței.

„Cele ale lui Dumnezeu” sunt, prin firea lor, și așa trebuie să rămână, separate de „cele ale Cezarului”.

Ispita unirii lor conduce inevitabil la edulcorarea religiei și la butaforizarea politicii, ambele efecte fiind profund dăunătoare sănătății organismului social”, a scris acesta pe rețelele de socializare.

Președintele PNL condamnă acțiunea AUR: „Extremismul și populismul sunt marile pericole”. Context

Președintele PNL - Nicolae Ciucă a amintit de acțiunea de propagandă politică desfăşurată de reprezentanţii AUR la deschiderea anului la o universitate de stat din România. El a declarat faptul că extremismul și populismul „sunt marile pericole la adresa democrației”.

„Extremismul și populismul sunt marile pericole la adresa democrației pentru că sunt pericole născute din interior.

Democrația însăși e subminată atunci când sunt promovate idei care au menirea să elimine încrederea cetățenilor în valorile democrației constituționale.

Citește și: Tânăra care a introdus gloanțe în Parlament este în Biroul de Conducere al AUR, apropiată de Simion

Am văzut zilele trecute un eveniment condamnabil la deschiderea anului universitar într-o altă universitate publică.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă, cu ocazia Zilei Independenţei: „Gânduri bune tuturor confraţilor de peste Prut”

Mă adresez studenților: atunci când primesc materiale de propagandă politică în spațiul universitar, din partea oricărui partid politic, să le rupeți!

Constituția României stabilește principiul autonomiei universitare și legea învățământului superior garantează acest principiu”, a transmis Nicolae Ciucă la deschiderea anului la Universitatea București.

Liderii AUR, George Simion și Claudiu Târziu, anchetați pentru coruperea alegătorului

Liderii AUR, George Simion și Claudiu Târziu, anchetați pentru coruperea alegătorului. Poliția Ialomița a emis o notificare către Parlament, informând atât Senatul, cât și Camera Deputaților, cu privire la deschiderea unei anchete asupra a doi dintre liderii partidului AUR. 

„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului cu nr. 2513/P/2023 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de ar. 386 Codul Penal, vă rugăm să ne comunicați dacă numiții: George Simion Nicolae, Târziu Claudiu-Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de art. 40 Cod Procedură Penală, se arată în notificarea trimisă de Poliția Ialomița la Parlamentul României.

Dosarul a fost deschis, însă continuarea cercetărilor depinde de stabilirea competenței. Din moment ce cei implicați sunt demnitari ai statului român, dosarul lor trebuie să fie trimis în instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a fi judecat.

Citește și: George Simion aduce la șefia AUR un prieten al Rusiei care propagă teorii ale conspirației în școli

Conform prevederilor Codului de Procedură Penală, art. 40, Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța competentă să judece în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, precum și infracțiunile comise de senatori, deputați, membri ai Parlamentului European, membri ai Guvernului, judecători ai Curții Constituționale, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Știripesurse.

Simion acuză PSD de „atacuri cu dosare” la adresa AUR

„La începutul ăsta de an, tocmai ne-au arătat că vor să ne desființeze că văr să ne organizaze dosare penale, că vor să ne însceneze diferite lucruri. Nu ne temem. Nu vă temeți! Dacă așa se gândesc ei că o să ne elimine printr-o hârtie venită tam-nesam la ordinul domnului Ciolacu pentru coruperea alegătorilor... Cu ce îi corupem noi? Suntem la guvernare, noi?... Cu procurori și cu oaste înseamnă că au pierdut deja meciul”, spune George Simion într-o postare pe Facebook.

Citește și: Marele pericol al anului 2024: Europa extremei drepte, cu George Simion la pachet

România, pe „harta” lui Putin. Simion, Târziu, Lulea și Șoșoacă, „uneltele” Rusiei

Curentul extremist-rusofil este în creștere și în România. Partidele extremiste AUR și SOS, conduse de George Simion și Diana Șoșoacă împărtășesc apropierea de Rusia unul pe față, altul cu intenții ce se vor ascunse.

Citește și: Cum a intrat Diana Șoșoacă în politică și cine sunt oamenii din spatele ei? Cum o sprijină Rusia?

Liderul AUR încearcă în diferite feluri să-și ascundă orientarea spre Rusia, însă principalul finanțator al formațiunii, Marius Lulea a renovat sediul NKVD al Rusiei din Primăverii, imobil care aparține de facto, în actul de proprietate, lui Vladimir Putin.

Potrivit Podul.ro, unul dintre muncitorii care au participat la renovarea clădirii a relatat că „din pereții clădirii, personalul firmei care s-a ocupat de reabilitare a scos atât de multe microfoane încât au fost umplute două găleți. Până și muncitorul cu care am discutat are dubii că au reușit să le scoată pe toate din pereți”.

Citește și: Ambasadorul Rusiei la București, laude pentru AUR și George Simion. „Sunt oameni aparte”

De asemenea, Claudiu Târziu, unul dintre liderii AUR a declarat public că: „Un început ar fi, prin a trimite la București un ambasador (al Rusiei n.red) respectuos cu România. (...) Cred că este nevoie de dezghețarea relațiilor dintre România și Rusia. Admit necesitatea unei colaborări dintre România și Rusia și sunt gata să pun umărul în acest sens, dar numai după ce Rusia dă dovadă că vrea toate acestea”.

Citește și: Simion reia retorica pro-Putin: Nu avem bani deoarece îi dăm Ucrainei. Copiază discursul lui Dragnea

Mai mult, George Simion a declarat public la Digi24 că ia în calcul o alianță de guvernare cu SOS, partidul Dianei Șoșoacă după alegerile Parlamentare din 2024.

Noi luăm în calcul în primul și în primul rând câștigarea alegerilor și alianță doar cu românii. În rest, dacă aritmetica parlamentară nu ne va permite obținerea a 50% + 1 din voturi discutăm cu toată lumea, inclusiv cu doamna Șoșoacă, în afară de actuala conducere a PSD”, a declarat George Simion.

George Simion aduce la șefia AUR un prieten al Rusiei

George Simion a decis să îl aducă în conducerea AUR pe Sergiu Mihalcea, un prieten al Rusiei, invitat cu regularitate la ambasada acestei țări. El propagă teorii ale conspirației în liceele din România, spunând, printre altele, că se ascunde adevărul despre Eminescu.

George Simion l-a numit pe Sergiu Mihalcea, fost jurnalist, la conducerea Comisiei pentru păstrarea identității naționale. 

Sergiu Mihalcea are, într-adevăr, exact ceea ce AUR are nevoie: un discurs naționalist golit de conținut și identificarea străinului (occidental) ca dușman al României.

Sergiu Mihalcea lucrează profesionist. Este filmat cu mai multe camere, din mai multe unghiuri, chiar și cu drone.

Are un populism elaborat și în discurs, dar și ca imagine (discursurile lui sunt filmate în târguri, pe culmile falnice ale munților, din mijlocul pământului strămoșesc, dar și în școli). Omul își însoțește vorbele cu gesturi teatrale, folosește imagini proiectate video. Vrea să îl copieze pe Vadim Tudor, cu mai mult sau mai puțin talent.

Din discursurile lui Mihalcea, aflăm că România e furată de străini, că are bogății uriașe și că există unul, Soroș, care bagă zâzanie între români (nu știam că tema a fost preluată și de AUR).

Continuarea, aici!

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te