Întrebat de jurnaliști la sediul guvernului câţi angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim şi câţi dintre ei au studii superioare, ministrul Muncii a spus că nu ştie pentru că nu are cifrele în faţă.
După ce un ziarist a insistat și a întrebat dacă numerele menționate în nota de fundamentare a hotărârii de guvern sunt corecte (1,785 milioane angajați cu salariul minim – n.red.), Budăi a spus că „Nu am de această dată cifrele în faţă şi nu pot să fac aproximări. Eu nu am aceste date, dar, dacă au fost trecute acolo, înseamnă că sunt corecte”, potrivit Agerpres.
El a subliniat că ideea de a majora salariul minim şi pentru cei cu 15 ani la 2.350 de lei fost pusă în discuţie la propunerea sindicatelor, însă, în final, nici sindicatele nu au mai votat-o.
„Nu am dat un pas înapoi. Atunci când iei o măsură, discuţi cu ambele părţi, şi cu sindicatele, şi cu patronatele, iar patronatele au spus, mai ales cele din textile, să există posibilitatea ca această măsură, pe termen scurt, să le afecteze exerciţiul financiar şi atunci am ajuns la această concluzie şi facem această majorare diferenţiată între studii medii şi studii superioare", a susţinut oficialul guvernamental.
Budăi a subliniat că, de altfel, programul de guvernare prevedea diferenţierea în funcţie de studii, nu şi de vechime.
„În programul de guvernare am spus foarte clar că vor fi aceste trepte pentru cei cu studii medii şi superioare. Am discutat această abordare la solicitarea sindicatelor. S-a ajuns la soluţia aprobată astăzi în Guvern. Ieri, la CES, nu a fost niciun vot împotrivă. (...) Deocamdată aprobarea este cu data de intrare în vigoare 1 ianuarie, ce va fi după vom vedea", a completat el.
Budăi a mai spus că majorarea salariului minim va însemna un plus de venituri la bugetul de stat şi nu crede că mai sunt bugetari plătiţi cu salariul minim.
Nota de fundamentare a proiectului indică existenţa a 1,37 milioane de persoane plătite cu salariul minim, din care 350.000 cu studii superioare.