Johnson & Johnson amână distribuirea vaccinului său în UE, după întreruperea administrării în SUA

DE Valentin Mirică | Actualizat: 13.04.2021 - 18:55

Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson a anunţat marţi că a luat decizia să amâne începerea distribuirii vaccinului său anti-COVID-19 în Europa, după ce autorităţile sanitare americane au recomandat ''o pauză'' în administrarea acestui vaccin.

SHARE

Vaccinul Johnson & Johnson, administrat în doză unică, a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), dar încă nu a fost utilizat în Uniunea Europeană.

În SUA au fost administrate până în prezent peste 6,8 milioane de doze din acest vaccin, dar agenţiile sanitare americane au cerut marţi suspendarea utilizării acestui ser după semnalarea a 6 cazuri de tromboze la femei cu vârste între 18 şi 48 de ani, dintre care una decedat, iar alta a fost internată în stare critică.

În toate aceste cazuri este vorba despre un tip de cheag sanguin denumit ''tromboza sinusului venos cerebral'' (CVST ) şi asociat cu niveluri reduse ale trombocitelor.

Responsabilul preşedinţiei americane însărcinat cu gestionarea crizei sanitare, Jeff Zients, a apreciat că întreruperea administrării vaccinului Johnson & Johnson, ca măsură de ''precauţie extremă'', nu va avea un impact semnificativ asupra campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în SUA, întrucât acest ser reprezintă mai puţin de 5% din totalul dozelor folosite în această ţară.

Citește și: Minciuna Andreei Moldovan, demontată de Voiculescu: când a aflat ministrul de incidentul de la Babeș

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi Adminstraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) au emis o declaraţie comună în care menţionează că astfel de efecte adverse par să fie extrem de rare în prezent şi nu a fost stabilită o relaţie de cauzalitate între vaccin şi formarea de cheaguri sangvine. Cele două instituţii americane se vor reuni miercuri pentru a analiza cazurile semnalate.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat săptămâna trecută că examinează patru cazuri rare de formare a unor cheaguri sangvine la persoane vaccinate cu vaccinul Johnson & Johnson în SUA, la fel cum a procedat pentru cazurile asemănătoare semnalate după vaccinare cu serul produs de AstraZeneca-Oxford.

Citește și: Spitalul de la Lețcani: nici o șansă să fie redeschis curând. Instalația electrică, un mister

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.