„Sunt foarte mândră de munca pe care o fac", spune Mariana Turcu într-un interviu telefonic acordat postului DW. „Îmi place ce fac. Poate și pentru că nu-i mai am pe părinții mei, au murit tineri."
Mariana Turcu din Dorohoi lucrează ca îngrijitoare de bătrâni („badante") în Italia de un deceniu. Acasă muncea într-o fabrică, dar salariul nu ajungea ca să-și întrețină familia. Inițial, s-a mutat în Italia pentru un job temporar, dar a rămas pe termen lung.
În prezent îngrijește un cuplu de bătrâni în regiunea Le Marche, într-un orășel foarte mic, unde se simte izolată. „Dar e un serviciu bun, cu contract", spune românca de 53 de ani.
Multe femei din România au plecat în Italia, la fel ca Mariana Turcu, pentru a lucra ca îngrijitoare. În ciuda stagnării economiei italiene, țara rămâne una dintre cele mai importante destinații pentru imigranții români. Românii constituie în prezent cel mai mare grup minoritar din Italia.
Potrivit unei statistici referitoare la anul 2015, cel mai ridicat procent din cele peste 880.000 de persoane angajate ca îngrijitoare - 20,5 la sută - aveau cetățenia română. Numărul exact e greu de calculat, pentru că multe îngrijitoare lucrează fără contract și nu apar în nicio evidență a autorităților.
„Sindromul Italia" e tot mai răspândit
Mariana Turcu se consideră norocoasă, povestește că a lucrat mereu cu contract și că bătrânii pe care îi îngrijește și familiile lor sunt cumsecade.
Soțul ei și fiul de 17 ani au rămas în România. Vorbește des cu amândoi, știe că și ei au nevoie de ea. "Mi-e atât de dor de familia mea. Mă simt obosită, dar încerc să muncesc și mai mult, ca să fiu și mai obosită, să dorm bine și să mă simt mai bine. Nu vreau să am timp să stau pe gânduri, să devin melancolică", spune Mariana Turcu.
Multe femei din Europa de Est care s-au întors acasă după ce lucraseră ani de zile în Italia au suferit de o formă gravă și persistentă de depresie. Simptomele includ tristețea, alienarea, epuizarea și insomniile. În 2005, doi psihiatri din Ucraina, Andri Kisseleff și Anatoli Faifrici (cunoscuți în literatura de specialitate și cu numele lor în transcripție engleză, Andriy Kiselyov și Anatoliy Faifrych), au identificat în acest context o afecțiune socio-medicală pe care au numit-o „Sindromul Italia".
Francesca Vianello, profesoară de sociologie a muncii la Universitatea din Padova, se ocupă de problemele de sănătatea ale femeilor. Ea spune că nu există încă studii științifice adecvate despre „Sindromul Italia", chiar dacă fenomenul e tematizat în multe articole din presă. Ipoteza profesoarei de sociologie e că problemele emoționale ale acestor femei sunt cauzate de doi factori: „Pe de-o parte, ele lucrează cu persoane bătrâne și bolnave, adesea suferă când pacienții mor. Pe de altă parte, eforturile lor nu sunt apreciate suficient acasă sau uneori li se reproșează că nu sunt mame bune", explică Francesca Vianello în dialog cu DW.
„Acești factori cauzează un stres psihologic și emoțional puternic, care duce și la simptome fizice. Când se întorc în România, femeile sunt epuizate."
Societatea românească plătește un preț mare
Suferința acestor separări le afectează pe femei, pe copiii și partenerii rămași în țară, iar urmările sunt resimțite și la nivelul întregii societăți. Cine mai are grijă de copiii și de bătrânii de acasă, după plecarea mamelor și a fiicelor în străinătate? Statul român nu a găsit soluții pentru a umple acest gol.
Socioloaga Francesca Vianello amintește că stabilitatea familiilor e pusă adesea în pericol atunci când femeile trăiesc și muncesc în străinătate pentru multă vreme. În plus, inversarea unor roluri tradiționale în cuplu poate crea conflicte: "Vedem mulți bărbați români care preiau muncile casnice. Dar uneori, ei nu acceptă dependența financiară de soțiile care locuiesc în străinătate și refuză să le ia locul acasă."
Lipsește atât sprijinul pentru familiile rămase acasă cât și pentru femeile care pleacă, spune Silvia Dumitrache, fondatoarea Asociației Femeilor Române din Italia (ADRI). Nici astăzi nu există încă "puncte de referință, cum ar fi asistenții sociali sau organizațiile care să se ocupe de aceste familii", România fiind într-o situație "anormală".
De ce are nevoie Italia de atâtea „badante"
Potrivit Organizației Mondiale a Muncii, Italia se numără, alături de Spania și Franța, printre țările cu cel mai ridicat număr de îngrijitoare de bătrâni din Europa. Există doi factori care explică această evoluție în Italia, spune Giovanni Battista Sgritta, profesor de sociologie la universitatea La Sapienza din Roma.
Italia are una dintre populațiile cu cea mai înaintată vârstă din lume - iar procesul de îmbătrânire al societății continuă. Pe de altă parte, sistemul social public nu a fost gândit în așa fel încât să acopere îngrijirea costisitoare a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități în propriile locuințe.
„După cel de-al Doilea Război Mondial, sarcina de a susține persoanele care nu se descurcă singure le revenea familiilor, în special femeilor", explică Sgritta. "De-a lungul anilor, când femeile au intrat pe piața muncii și populația a continuat să îmbătrânească, ele nu au mai putut să se ocupe de bătrâni. Singura soluție a fost ca femeile italiene să fie înlocuite cu îngrijitoarele din alte țări."
Astăzi, lacunele sistemului social din Italia afectează în mod indirect și multe familii din România, pe lângă familiile italiene. "Distanța omoară iubirea într-o relație", spune Mariana Turcu. "Sunt o străină aici în Italia, dar mă simt într-un fel străină și când merg acasă, în România. E vorba de lucruri mici, dar ele mă fac să înțeleg că timpul trece și schimbă totul."
