Cât de mult au fost păcăliți românii cu ROBOR-ul? Un cunoscut profesor de economie vine cu explicații
Cazul ROBOR nu trebuie citit ca o poveste cu personaje simple: bănci vinovate, debitori victime, stat salvator. El trebuie citit ca o lecție de alfabetizare financiară.
Înainte de a judeca un indice, trebuie să înțelegem ce măsoară. Înainte de a condamna o piață, trebuie să vedem cum funcționează. Iar înainte de a transforma politica monetară în lozincă, trebuie să știm ce face și ce nu face Banca Națională.
Acest articol nu este o decriptare a unui mecanism ocult. Este o explicație despre un mecanism de piață monetară. Tocmai de aceea, cei tentați să vadă în orice dobândă o conspirație ar merita să suspende verdictul până la capătul argumentului. Nu orice mecanism financiar este un complot. Uneori este doar o piață pe care avem datoria să o înțelegem înainte de a o condamna.
Scriu aceste rânduri nu ca să apăr băncile, nu ca să atac Consiliul Concurenței și nici ca să transform BNR într-o icoană administrativă. Scriu ca profesor de Finanțe-Bănci, obișnuit să le spun studenților că, în economie, înainte de verdict vine mecanismul, iar înainte de indignare vine înțelegerea.
Punctul de plecare este cunoscut: Consiliul Concurenței a decis sancționarea a zece bănci comerciale cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (aproximativ 710 milioane euro), pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv Legea concurenței și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Instituția acuză băncile comerciale de coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Dar de aici începe partea dificilă. Într-o piață monetară, băncile comerciale cotează, observă, reacționează și transmit semnale. Întrebarea decisivă este dacă, dincolo de această funcționare normală a mecanismului, a existat o coordonare nepermisă care a înlocuit concurența cu alinierea.
Explicațiile publice oferite de Bogdan Chirițoiu mută accentul de la nivelul exact al ROBOR la integritatea procesului de formare. Această nuanță este importantă: discuția nu pornește de la un prejudiciu calculat matematic, ci de la întrebarea dacă independența cotațiilor a fost afectată.
Dacă aș intra mâine în amfiteatru și aș scrie pe tablă cuvântul ROBOR, aș începe prin a-i ruga pe studenți să nu se grăbească spre vinovați. I-aș întreba mai întâi ce este o dobândă, ce este o cotație, ce este o piață monetară și de ce, într-o economie, prețul banilor nu se stabilește prin supărare publică. Întâi mecanismul, apoi proba, abia la final verdictul.
Pentru că, înainte de a judeca o piață, trebuie să o înțelegem. Iar înainte de a condamna un indice, trebuie să știm ce măsoară, cum se formează, cine îl folosește și ce rol are în transmiterea politicii monetare.
ROBOR-ul a devenit, în ultimii ani, un cuvânt încărcat emoțional. Pentru debitorul cu credit în lei, nu este o abstracțiune tehnică. Este rata lunară. Este presiunea pe bugetul familiei. Este decizia de a amâna o investiție. Pentru o firmă, poate însemna costul capitalului de lucru. Pentru economie, este unul dintre semnalele prin care se vede tensiunea din piața banilor.
Tocmai pentru că are efecte concrete în viața oamenilor, ROBOR-ul nu trebuie tratat cu sloganuri. Trebuie explicat.
Dobânda nu este doar o cifră
Dobânda nu este o simplă cifră trecută într-un contract bancar. Dobânda este prețul timpului, al riscului, al inflației anticipate și al încrederii. Ea poate fi în ambele sensuri, atât bonificată, cât și percepută.
Dobânda spune cât costă să folosești astăzi bani pe care îi vei restitui mâine. Spune cât de mult se teme creditorul de inflație, de incertitudine, de neplată sau de dezechilibrele economiei.
Într-o economie calmă, cu inflație redusă, deficit public controlat și anticipații stabile, dobânzile tind să fie mai așezate. Într-o economie tensionată, cu inflație ridicată, deficit mare și nervozitate fiscală sau politică, dobânzile reacționează. Uneori reacționează exagerat.
Piețele nu sunt manuale de etică. Sunt spații ale anticipațiilor, ale prudenței, ale fricii și ale interesului.
De aceea, când vedem o dobândă mare, nu trebuie să începem analiza cu furia, ci cu diagnosticul. Este dobânda mare pentru că există inflație? Pentru că există lipsă de lichiditate? Pentru că piața anticipează riscuri? Sau pentru că participanții la piață au înlocuit concurența cu o formă de coordonare nepermisă?
Sunt întrebări diferite. Iar răspunsurile lor nu se dau prin aplauze sau huiduieli. Mai mult pe ziaruldeiasi
