„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018”, se arată în decizia Instanţei supreme.
În luna iulie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat ICCJ în legătură cu existenţa unei practici neunitare în instanţe cu privire la modul în care trebuie interpretate şi aplicate prevederile privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, mai precis sintagma „cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor sau a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.
Majoritatea instanţelor subordonate CAB susţineau că nu trebuie declarate adunările care se desfăşoară într-un loc public – drum public, parte carosabilă, trotuar, piaţă publică, aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.
Pentru ca o persoană să poată fi sancţionată, este necesar ca aceasta să fi organizat şi desfăşurat adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, ori să fi participat la o adunare publică nedeclarată sau interzisă, participare urmată de refuzul de a părăsi locul de desfăşurare la avertizările şi somaţiile organelor de ordine, a stabilit ICCJ.
„În acest context, s-a apreciat că adunările publice se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege. În opinia magistraţilor instanţelor consultate, acest act normativ nu oferă o definiţie precisă a adunărilor publice, dar din textul legal menţionat, s-a apreciat că pentru determinarea caracterului de adunare publică al unei întruniri, nu prezintă importanţă neapărat numărul de persoane, ci scopul întrunirii şi locul de desfăşurare al acesteia. Astfel, s-a reţinut că sintagma ‘adunare publică nedeclarată’ nu trebuie interpretată prin folosirea înţelesului său din limbajul comun, ci prin folosirea înţelesului autonom conferit de actul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate”, se arăta în sesizarea CAB.
Tot în sesizarea Curții de Apel București se preciza că nu se poate reţine că o persoană a organizat sau a participat la o astfel de adunare, având în vedere că legea exceptează de la obligativitatea declarării o adunare desfăşurată în exteriorul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, cum ar fi Parlamentul sau Guvernul.
